Zilnic online

Ministerul Mediului: Numărul mașinilor noi electrice și hibrid vândute de la începutul anului l-a depășit pe cel al mașinilor diesel, în premieră pentru piața auto din România

113

Statistica a fost anunțată de către Ministerul Mediului, care a precizat că între ianuarie și iulie cererea pentru autoturisme ”verzi” s-a dublat, iar această categorie de vehicule a ajuns la o cotă de piață de 20%. În schimb, înmatriculările de mașini diesel au scăzut cu 30% față de intervalul similar din 2021, iar cota de piață a coborât la 14%.

Mașinile full electrice au ajuns la o cotă de piață de 11% la final de iulie 2022, potrivit comunicatului ministerului. Autovehiculele cu motoare pe benzină reprezintă 65% din piață, iar cererea pentru ele a crescut cu 10% în primele șapte luni ale anului, față de același interval din 2021.


Sursa: Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile

Ministrul Mediului consideră că acesta este și rezultatul programului Rabla Plus: ”Cifrele ne arată că ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul erei diesel. Este primul an pentru România în care se cumpără mai multe mașini verzi decât autoturisme diesel. Este o tendință atât la nivel european, cât și la nivel național unde, în ambele cazuri, constatăm o scădere a vânzărilor mașinilor diesel cu aproape 30%, în prima parte acestui an. Dacă ne uităm la autoturismele full electrice, vedem o evoluție și mai spectaculoasă, o creștere a cotei de piață cu 300% în primele șapte luni, față de aceeași perioadă a anului trecut”.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult