Zilnic online

UEFA a stabilit grupele Ligii Campionilor pentru sezonul 2022-2023. Bayern Munchen, Barcelona și Inter se vor duela în grupa C, iar PSG și Juventus vor juca în grupa H. Lista completă

26

Reprezentanții UEFA au început extragerea cluburilor din cele patru urne valorice la ora 19 (ora României) la Istanbul.

Anul acesta, Germania este reprezentată de cele mai multe echipe (5): Bayern München, Eintracht Frankfurt, RB Leipzig, Borussia Dortmund și Bayer Leverkusen. Este urmată de Spania, Anglia și Italia, fiecare cu câte patru: Real Madrid, FC Barcelona, Atletico Madrid și Sevilla – Manchester City, Liverpool, Chelsea și Tottenham – respectiv AC Milan, Juventus, Inter și Napoli.

În mod tradițional, faza grupelor s-ar fi disputat până în decembrie, la începutul pauzei de iarnă. Pentru acest sezon, conducătorii fotbalului european au trebuit să scurteze perioada de timp în care se vor desfășura cele șase etape, întrucât pe 20 noiembrie începe Campionatul Mondial de Fotbal 2022.

Astfel, partidele din grupe vor avea loc între 6 septembrie și 2 noiembrie. Fazele următoare sunt programate după Cupa Mondială, în februarie și martie 2023. Sferturile de finală vor avea loc în aprilie, iar semifinalele în luna mai. Finala se va disputa pe 10 iunie 2023, pe Stadionul Olimpic din Istanbul.

Ediția din acest an este cea cu numărul 68. Golgheterul all-time este Cristiano Ronaldo, care are 140 de reușite. Însă Manchester United, actuala echipă a portughezului, nu s-a calificat pentru acest sezon. Real Madrid este clubul cu cele mai multe trofee – 14.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult