Patru organizații juridice europene au dat în judecată Consiliul UE pentru că a aprobat PNRR-ul Poloniei, deși țara nu și-a respectat angajamentele privind statul de drept, iar accesul la fonduri era condiționat
Organizațiile susțin că obiectivele impuse de Consiliu în vederea aprobării planului nu restabilesc independența justiției poloneze. Fondurile erau condiționate de îndeplinirea unor obiective privind statul de drept, dar în iunie PNRR-ul Poloniei a fost aprobat. Astfel, țara poate accesa 23,9 miliarde de euro sub formă de granturi și 11,5 miliarde de euro în împrumuturi avantajoase, bani necesari pentru redresarea economică post-pandemie.
Cele patru organizații, care reprezintă drepturile judecătorilor europeni, susțin că “etapele” planului sunt problematice: “Acestea nu sunt suficiente pentru a asigura în mod corespunzător protecția independenței judecătorilor și nu țin cont de hotărârile Curții Europene de Justiție în acest sens”.
Conform plângerii înaintate de cele patru asociații europene, Curtea de Justiție “a hotărât că judecătorii polonezi afectați de proceduri disciplinare ilegale ar trebui reintegrați de îndată, fără întârziere, în timp ce una dintre etape ar introduce o procedură care ar dura mai mult de un an, cu un rezultat incert”.
Rolul parțial al procesului intentat este și de a bloca accesul Varșoviei la fondurile promise, până când se conformează hotărârilor judecătorești. Până acum, țara nu a primit fondurile agreate cu UE. Azi, președintele polonez Andrzej Duda a criticat Comisia Europeană pentru că “nu și-a respectat promisiunile”.
Singurele țări europene care nu au beneficiat încă de fondurile UE pentru redresare economică sunt Ungaria și Polonia.