Zilnic online

Finlanda va interzice accesul cetățenilor ruși pe teritoriul său, cu excepții, de la miezul nopții. Decizia vine după ce un număr mare de ruși a trecut granița, după ordinul de mobilizare parțială decretat de Vladimir Putin

35

Guvernul finlandez a anunțat că își va închide granița pentru turiștii ruși, pentru a reduce semnificativ traficul transfrontalier, dar a precizat că accesul persoanelor care vin în vizită la familie, vin la muncă sau pentru studii, va fi în continuare permis. Măsura va intra în vigoare de la miezul nopții.

Decizia urmărește, în principal, să prevină complet turismul rusesc în Finlanda și tranzitul aferent prin Finlanda”, a declarat ministrul de externe Pekka Haavisto.

Autoritățile se tem ca țara să nu fie doar o zonă de tranzit către Uniunea Europeană, în special către Spațiul Schengen, ceea ce ar putea periclita relațiile diplomatice internaționale ale Finlandei. Decizia guvernului de la Helsinki vine pe o fondul unei dezbateri aprinse în UE asupra faptului dacă cetățenilor ruși care fug din țară ar trebui sau nu să li se permită accesul pe teritoriul blocului comunicat.

Rușii, în special bărbații, au decis în număr mare să părăsească țara, după ordinul de mobilizare parțială decretat de Vladimir Putin, de frica de a nu fi recrutați și trimiși pe frontul din Ucraina.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult