Cercetătorii elvețieni au descoperit că cerebelul joacă un rol important în amintirea experiențelor emoționale
Cerebelul (”creierul mic” în limba latină) este situat în spatele capului, între creier și trunchiul cerebral. Este implicat în controlul mișcărilor sau reglarea echilibrului, amintește grupul de cercetători de la Universitatea din Basel.
Concret, oamenii de știință le-au prezentat celor peste 1.400 de participanți imagini care să le provoace diferite emoții, de diferite intensități. Acestora din urmă le-a fost înregistrată activitatea cerebrală cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică.
Într-o a doua etapă, s-a demonstrat că subiecții au reținut mult mai bine imaginile care le-au stârnit reacții pozitive sau negative, decât pe cele care nu le-au provocat emoții. În urma observațiilor, cercetătorii au constatat o creștere a activității cerebrale în zona cerebelului, pe lângă cea la nivelul amigdalei, despre care se știa deja că joacă un rol important în procesarea emoțiilor.