Zilnic online

Forțele Aeriene Române execută zboruri de antrenament la joasă altitudine (între 150 și 2.000 de metri) cu aeronave F-16, în sud-estul țării. Exercițiile sunt planificate de anul trecut

6

Forțele Aeriene Române au anunțat că desfășoară azi, 8 noiembrie, zboruri de antrenament la înălţimi mici (aproximativ 150 – 2.000 m înălțime faţă de sol) în sud-estul țării, la care participă aeronave F-16 Fighting Falcon.

Precizează că “aceste activităţi de zbor, planificate cu un an înainte, sunt executate în conformitate cu Planurile de Instruire în Zbor şi în concordanţă cu reglementările aeronautice în vigoare, având drept scop creşterea nivelului de antrenare a personalului navigant și menținerea capacității acționale a Forțelor Aeriene Române“.

Statul Major al Forţelor Aeriene se preocupă constant pentru diminuarea impactului activităţilor aeronautice asupra comunităţii locale, urmărind în acelaşi timp îndeplinirea obiectivelor de pregătire a piloţilor, în conformitate cu cerinţele specifice, obiective care includ şi executarea unor antrenamente adecvate condiţiilor actuale“, au mai transmis Forțele Aeriene pe Facebook.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult