Zilnic online

Gală de muzică folk sâmbătă la Banca de Cultură Apollonia, în memoria artistului Victor Socaciu

Titlul de Cetățean de Onoare al municipiului va fi înmâna Brândușei Socaciu, soția artistului, în cadrul unei ceremonii urmate de o gală folk, care se dorește a fi și prima ediție a Festivalului Victor Socaciu

345

În data de 14 ianuarie ora 12:30, la Banca de Cultură Apollonia va avea loc ceremonia de decernare a titlului de Cetățean de onoare al municipiului post-mortem pentru cântărețul și compozitorul Victor Socaciu.

„Pentru generația care a crescut cu muzica lui, Victor Socaciu a fost un artist atât de cunoscut si de iubit, încât nici nu sunt prea multe cuvinte de adăugat. Pentru cei mai tineri, care poate încă nu-l cunosc, e suficient să-i asculte muzica, mesajul, și vor înțelege de ce este unul dintre puținii artiști care au fost aplaudați pe scenele acestei țări timp de 45 de ani. A compus peste 500 de piese, a scos 18 albume, a fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, a construit și a susținut timp de 30 de ani primul festival de folk din România, festivalul «Om bun». Mulți dintre cei prezenți sâmbătă la Brașov s-au lansat pe scena acestui festival. A trăit, a iubit și s-a lăsat iubit. A fost un OM BUN, un «om al cetății», cum îi plăcea să spună. A făcut cinste oriunde în lume orașului în care s-a născut și s-a format, iar acum Brașovul îi cinstește memoria așa cum se cuvine și cum și-ar fi dorit chiar el, prin organizarea unui festival anual care să-i poarte numele. Mulțumim Primăriei Municipiului Brașov, Consiliului  Local Brașov, celor care s-au implicat în organizare și care au avut această frumoasă inițiativă, de a-l omagia pe Victor Socaciu în ziua în care ar fi împlinit 70 de ani! Le mulțumim artiștilor din toată țara care s-au alăturat, făcând posibil acest eveniment”, a declarat Brândușa Socaciu.

 

La gala folk vor participa din Brașov Codruț D. Beleaua (grupul folk Om Bun), Iulia Caraiman, Niki Puchianu, iar din țară Sorina Bloj, Angela Mărieșiu, Florin Săsărman, Maya Gyozo, Cătălin Stepa, Vali Petcu, Cristian Buică. Regizorul Dan Puric va vorbi despre cariera lui Victor Socaciu și se vor proiecta imagini cu artistul.

 

Ziua continuă cu evenimentul denumit „Banca de poezie și folk” între orele 15:30 – 17:30, cu următorul program:

 

– Lansarea volumului de poezii „Mi-am dat sufletul degeaba” al poetei Adriana Flavia Szabo;

– Expoziție de pictură Adriana Flavia Szabo;

– Recital susținut de pianistul Horia Mihail;

– Prezentări de carte susținute de peste 20 de poeți din Brașov și din țară;

– Momente folk cu Ioan Pop și Doina Lazăr.

 

Nume important în muzica folk românească, cu multe premii naționale și internaționale, obținute de-a lungul carierei, Victor Socaciu a avut un număr record de piese vocal – instrumentale și albume muzicale de succes. Începând cu anul 1976, s-a remarcat la cele mai importante concursuri muzicale, unde a primit trofee și distincții, devenind în scurt timp una dintre cele mai cunoscute voci pentru iubitorii de muzică folk. Mai târziu, a pus bazele celui mai important festival de folk din țară, „Om bun”, ocazie cu care cei mai talentați tineri au avut șansa de a deveni cunoscuți. Victor Socaciu reprezintă o emblemă a Brașovului, atât prin succesul său muzical, cât prin proverbiala omenie, recunoscută în breaslă.

 

Acordarea titlului de cetățean de onoare a fost aprobată de Consiliul Local Brașov la finalul anului trecut.

 

#GazetaBrașovului

 

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult