Buletinele cu CIP vor fi OBLIGATORII pentru a ieși din țară!
Până la finalul anului 2023, se vor putea emite noile cărți electronice de identitate în toate municipiile din țară. Cu aceste documente, putem să călătorim în Uniunea Europeană
Noua carte de identitate electronică va ține locul cardului de sănătate și vor putea fi folosite pentru a accesa de la distanță sistemele online ale instituților statului. Noua carte de identitate are dimensiunea unui card bancar și păstrează în memoria electronică fotografia titularului, două amprente digitale, un certificat digital și toate datele care sunt tipărite pe act. Autoritățile au anunțat unele modificări, față de datele care apar în prezent pe documente.
Informațiile despre locul nașterii și domiciliu vor fi păstrate doar pe cip
Pe de altă parte, cetățenii care nu vor buletin electronic, pot opta pentru cartea de identitate simplă, iar în cazul în care au nevoie de adresa de reședintă va fi emisă o nouă hârtie numită „dovada de reședință”. Doar că aceștia nu vor putea să călătorească în afara țării fără pașaport. Doar buletinul cu cip va putea fi folosit ca act de călătorie, inclusiv în aeroporturile din Uniunea Europeană la porțile automate de la frontieră.
„Cartea electronică de identitate conține acel certificat digital pe care îl vom folosi la autentificare în interfețele informatice ale administratie publice, în sensul în care certificatul digital este o cheie, care îi va permite cetățeanului să se autentifice și să solicite predarea unor servicii. Spre exemplu: emiterea unui cetificat de stare civilă sau depunerea actelor pentru căsătorie. Acestea vor putea fi formulate în mediul electronic. Și, ulterior, vor fi expuse și alte servicii. Mă gândesc în momentul ăsta la cazierul judiciar. Putem vorbi și de servicii legate de inmatricularea mașinii” declară autoritățile.
Taxa de 67 de lei pentru eliberarea acestora va fi eliminată, iar costul va fi suportat de stat prin PNRR. 200 de milioane de euro sunt alocați pentru acest proiect.
Documentul are o valabilitate de zece ani, pentru persoanele care au peste 18 ani, cinci ani pentru cele care au între 14 și 18 ani și nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.
De anul viitor, autoritățile nu vor mai emite buletine în formatul actual, iar până în 2031 toți românii vor trebui să aibă noul act de identitate.
#GazetaBrașovului