Alături de prefectul județului au fost subprefectul Lucian Pătrașcu, directorul general al DGRFP Brașov, Mihai Adrian Hârlab, precum și șeful Serviciului Asistență pentru Contribuabili din cadrul DGRFP Brașov, Daniela Fleșaru.
„ Întâlnirea de astăzi cu reprezentanții sectorului HoReCa din județul Brașov face parte din seria pe care am inițiat-o încă din 2020, în ideea de a aborda teme propuse de acești agenți economici. Eu cred foarte mult în puterea dialogului și mai cred că este necesar ca sectorul HoReCa din județul nostru să profite de expertiza şi disponibilitatea unor instituţii locale, pentru a primi îndrumare, pentru a clarifica unele situaţii, pentru informaţii în privinţa legislaţiei. Este foarte important să accentuăm faptul că aceste instituții au și atribuții de consiliere, nu doar de control. Și, aşa cum am constatat la întâlnirile precedente, unele întrebări îşi găsesc răspunsul foarte repede la nivel local, dacă există deschidere de ambele părţi”, a declarat prefectul județului Brașov.
#GazetaBrașovului