Zilnic online

Auchan modernizează linia caselor de marcat și oferă clienților 100% din case deschise permanent

- Datorită noului sistem de case, timpul petrecut la casele de marcat se reduce considerabil - Meseria de casier evoluează spre cea de consilier pentru clienți

793

 

 

Ca parte a proceselor de modernizare și digitalizare a companiei, Auchan a început remodelarea liniilor de case din magazine și construirea unui parcurs 100% self check-out pentru clienți. Datorită noului sistem de case, clienții beneficiază de un timp redus de așteptare la casele de marcat, toate acestea fiind permanent deschise. De altfel, toți angajații din zona caselor de marcat evoluează spre o nouă meserie, cea de consilier, noul lor rol fiind acela de a acorda consultanță și suport clienților. 

 

Noua soluție de case propune o abordare flexibilă, fiind formată din case self service potrivite atât pentru un număr redus de produse, cât și pentru cumpărături mai voluminoase, fiind destinată pentru a evita formarea de cozi și pentru a reduce timpul de aștepare la case. În funcție de dimensiunea magazinului, între 16-50 de case rapide self check-out funcționează permanent în fiecare unitate. Casele rapide self check-out sunt intuitive și ușor de utilizat, iar întregul proces de scanare a cumpărăturilor poate fi realizat în mod individual de către client sau cu ajutorul consilierilor de case, aceștia fiind permanent disponibili pentru a oferi suportul necesar.

 

După scanarea produselor, clienții pot achita cumpărăturile prin orice modalitate de plată: numerar, card bancar, bonuri de masă digitalizate, etc. De asemenea, noul sistem de case permite scanarea facilă și a cardului de fidelitate MyCLUB Auchan, oferind membrilor numeroase avantaje.

 

Proiectul de modernizare a caselor de marcat este natural în contextul social aflat în continuă schimbare și reprezintă răspunsul nostru la nevoile clienților și angajaților, dar și un nou pas în transformarea digitală a companiei noastre. Ascultând nevoile clienților și angajaților, am reușit să implementăm o soluție care asigură modernitate, păstrând parcursul asistat de către colegii noștri, și care contribuie la dezvoltarea profesională a acestora”, a declarat Gabriela Gealapu, Manager Național Case.

 

În prezent, 12 dintre magazinele Auchan (hipermarketuri, supermarketuri și magazine de proximitate MyAuchan) din București, Cluj, Constanța, Brașov, Iași și Timișoara sunt deja echipate cu noul sistem de case, urmând ca până în 2025 acesta să fie disponibil în toate unitățile rețelei.

 

Evoluția numărului de case self check-out este dovada dinamicii pieței și răspunsul nostru la exigențele de azi ale clienților. Astfel, aceștia vor putea beneficia de un parcurs independent în magazin, accesibil, rapid și simplu, de o soluție adaptată nevoilor lor, cu acceptarea tuturor modalităților de plată și colegi care ajută în cazul în care este nevoie de asistență pentru scanarea produselor. De asemenea, cu noile case de marcat clienții vor avea acces cu ușurință și la beneficiile programului de fidelitate MyCLUB Auchan, precum și la informații privind campaniile derulate în magazine”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan Retail România. 

 

Casierii evoluează spre o nouă meserie, cea de consilier clienți case

 

Unul dintre cele mai importante aspecte în procesul de schimbare a parcursului de case îl reprezintă transformarea și evoluția meseriei de casier, spre o profesie mult mai atractivă și dinamică. Astfel, compania investește în ample procese de formări pentru personalul din acest departament, în urma cărora aceștia vor dezvolta competențele de comunicare și relaționare necesare pentru a acorda consultanță și suport clienților.

 

Pentru colegii casieri, ceea ce se schimbă este modul în care relaționează cu clientul. De la o meserie tehnică, evoluăm către o meserie care se bazează pe comunicare. Practic, trecem de la o abordare tranzacțională la una relațională, pentru că meseria colegilor noștri din zona caselor de marcat devine una de suport, comunicare și acompaniere a clienților”, a declarat Ioana Toșa, Director Regional Nord.

 

Potrivit companiei, peste 60% din încasările cumpărturilor se realizează la casele rapide self check-out, acest comportament fiind accentuat cu precădere în ultimii doi ani. De asemenea, mai multe magazine din rețea înregistrează deja o utilizare exclusivă doar a caselor în care scanarea și plata produselor se fac în regim self check-out.

 

De asemenea, în continuarea proceselor de digitalizare, pentru o experiență și mai rapidă, clienții vor putea utiliza și Scan&Go, serviciul de self-scan disponibil prin aplicația Auchan App. Prin Scan&Go, membrii MyCLUB Auchan își vor putea folosi propriile smartphone-uri pentru a-și scana singuri orice produs din magazin pe măsură ce le adaugă în coșul de cumpărături, reducând astfel și mai mult timpul petrecut la casa de marcat.

 

Despre Auchan

Auchan România are în portofoliu 344 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 6 supermarketuri și 305 magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care peste 290 în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2021 de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi. Auchan este certificat Customers’ Friend și a primit statutul Customers’ Friend – Superior Excellence.

 

#GazetaBrasovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult