Zilnic online

VISUL DE A DEVENI PILOT ARE ACUM O NOUĂ ȘANSĂ

Vali Porcișteanu a lansat sezonul 3 al proiectului personal prin care o persoană își poate demonstra talentul, având șansa de a deveni pilot și de a câștiga un pachet complet de participare în Campionatul Național de Slalom Paralel 2023. Premiul câștigat de către cel mai talentat dintre cei înscriși presupune atât o pregătire specifică, prin cursul de pilotaj cât și achiziția echipamentului omologat necesar. Înscrierea se poate face pe platforma „www.pilotdecurse.ro – by Vali Porcisteanu”

29

 

Mai toți pasionații curselor auto visează să ajungă piloți, însă în principal, costurile generate de acest fenomen îi limitează pe majoritatea dintre ei. În afara acestui aspect, poate la fel de important este și faptul că nu li se oferă oportunitatea de a-și etala într-un cadru organizat îndemânarea cu care sunt înzestrați. Există însă acest proiect care le oferă șansa de a debuta în lumea auto. Este vorba despre concursul de preselecție „Pilot de curse”, demarat de Vali Porcișteanu în 2021.

Tocmai asta a fost ideea inițială a acestui proiect, descoperirea unui pasionat, talentat, pe care să îl susțin timp de un sezon, pentru a debuta în motosport. Practic, să îi asigur startul către împlinirea visului său.” – Vali Porcișteanu

Sesiunea de preselecție nu vizează departajarea concurenților în funcție de timpul realizat ci este una orientată strict pe abilitățile native de pilotaj. Participarea nu implică utilizarea mașinii personale, pentru că testarea se va face (în urma unui briefing obligatoriu premergător) cu mașinile puse la dispoziție de către echipa Vali Porcisteanu Racing,  acestea fiind echipate cu sisteme de siguranță specifice competițiilor auto.

Se poate înscrie orice persoană care are peste 14 ani, este cetățean român cu domiciliul în România și nu deține sau nu a deținut licență, cu excepția celor pentru Karting, Îndemânare (Super Slalom), Klausenburg, Women Rally. Concurenții minori pot participa doar cu acordul părinților/tutorelui legal, iar cei clasați pe locurile 1,2 și 3 ale edițiilor precedente nu sunt eligibili.

Câștigătorul va beneficia de inițierea obligatorie prin absolvirea cursului de pilotaj sportiv, acoperirea taxelor de licență și înscriere la etapele de Slalom Paralel, punerea la dispoziție a mașinii de competiție (Dacia Logan Rally Cup) pregătită de start, asistența tehnică necesară, echipamentul specific omologat (cască, combinezon, mănuși, hans) precum și a tuturor consumabilelor necesare (benzină, anvelope, etc). Toți cei înscriși vor beneficia de pachete de participare, plus alte premii surpriză, iar cei clasați pe locurile 2 – 10 vor primi premii speciale.

 „Mă bucur că dincolo de lupta pentru marele premiu, proiectul a început să unească pasionații de motorsport și să creeze o comunitate în care se leagă prietenii, participanții din primele ediții sunt și acum în contact unii cu alții, discută, glumesc, se sfătuiesc intre ei pe tema pasiunii comune și poate că acest lucru este mult mai mult decât m-am așteptat inițial.”astfel descrie Vali Porcișteanu atmosfera din jurul proiectului său unic.

 

Înscrierea se poate face direct pe platforma www.pilotdecurse.ro, iar taxa de participare de 750 lei poate fi achitată direct pe site cu cardul sau prin transfer bancar. Această sumă nu reprezintă doar contravaloarea șansei „biletului câștigător”, ci poate mai mult, o ocazie unică de a pilota o mașină de curse, într-un cadru organizat, având pe scaunul din dreapta un pilot reprezentativ din motorsportul autohton.

Păstrând tradiția, locația desfășurării evenimentului rămâne și pentru această ediție circuitul de Slalom Paralel din Sibiu – cartier Ștrand, iar data prevăzută este în primul week-end din Aprilie 2023. Programul complet va fi comunicat către toți cei înscriși, după validarea listei de participanți.

Vali Porcișteanu este Campion Național Absolut de Raliuri, deținător al  „Colin McRae Flat Out Trophy”, de curând desemnat și Maestru al Sportului. În ultimii 10 ani este implicat activ în zona de responsabilizare socială prin efectuarea de cursuri de Conducere Defensivă, dar, mai ales prin activitatea intensă de training pe plan sportiv fiind susținător al tinerei generații de viitori piloți, deviza sa fiind „Învață cu un campion în dreapta ta.

 

#GazetaBrasovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult