Zilnic online

Bursele europene – scăderi puternice din cauza prăbușirii băncii americane SVB

Bursele europene au închis luni în scădere puternică, trase în jos de titlurile bancare, care au înregistrat cea mai slabă evoluţie din peste un an, ca urmare a prăbuşirii băncii american Silicon Valley Bank (SVB)

9

Indicele paneuropean Stoxx 600 a scăzut cu 2,34%. Componenta bancară a indicelui a scăzut cu 5,65%, consemnând cea mai proastă zi din 4 martie 2022, potrivit datelor Eikon, când a coborât cu 6,66% din cauza avertismentelor că activele lor ar putea fi afectate de războiul din Ucraina.

DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 3%, CAC 40 al bursei din Paris a pierdut 2,9%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 2,58%.

Scăderea acţiunilor vine în ciuda ştirilor că banca HSBC a convenit să cumpere filiala britanică a băncii SVB din SUA, axată pe startupuri tehnologice, pentru 1 liră sterlină. Depozitele clienţilor vor fi protejate ca parte a tranzacţiei.

Acţiunile HSBC au scăzut cu 3,95%, în timp ce titlurile Commerzbank au coborât cu 12%, iar Credit Suisse cu 9,4%.

Vineri, Silicon Valley Bank a fost preluată de autorităţile de reglementare, după retragerile masive ale deponenţilor din ziua precedentă.

Toţi deponenţii SVB vor avea acces la banii lor începând de luni, potrivit unui comunicat comun al Departamentului de Trezorerie, Rezervei Federale şi FDIC.

Duminică, autorităţile de reglementare din SUA au închis şi banca Signature Bank din New York, bancă importantă din industria criptomonedelor, în încercarea de a preveni răspândirea crizei bancare.

Pieţele din Asia-Pacific au închis luni cu o evoluţie mixtă, deoarece investitorii au reacţionat la cea mai recentă mişcare a autorităţilor de reglementare din SUA de a reduce riscul sistemic suplimentar.

Acţiunile americane au scăzut iniţial, dar ulterior au revenit pe creştere, investitorii anticipând că Rezerva Federală ar putea întrerupe majorările dobânzilor.

 

Sursa – știripesurse.ro

 

#GazetaBrasovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult