Zilnic online

PNL Diaspora ia atitudine în „ războiul” dintre Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu și europarlamentarul Rareș Bogdan

„ Condamnăm cu fermitate afirmațiile cel puțin bizare, lipsite de orice fundament logic”

18

 

PNL Diaspora se poziționează în favoarea europarlamentarului Rareș Bogdan, în disputa pe care acesta o are cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

„PNL Diaspora condamnă cu fermitate afirmațiile cel puțin bizare, lipsite de orice fundament logic, pe care ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, le-a făcut raportat la recentele poziții publice ale europarlamentarului Rareș Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL și președinte al PNL Diaspora. Rareș Bogdan este cunoscut în spaţiul public ca fiind unul dintre cei mai vehemenţi susţinători ai democraţiei şi statului de drept și a militat atât ca jurnalist, cât și ca om politic, împotriva orientărilor comunistoide, de inspirație estică. Totodată, a fost și este un apărător fără odihnă a luptătorilor anticomuniști și a celor care nu și-au vândut conștiințele Armatei Roșii.

Noi, membrii PNL Diaspora, ne declarăm consternaţi de faptul că un ministru în funcţie, ce se bucură de susținerea Partidului Naţional Liberal, îl atacă în mod iraţional pe unul dintre liderii partidului, prin asocierea acestuia cu un instrument de propagandă rusă.

Din acest motiv, considerăm că atacul ministrului Afacerilor Externe este o profundă jignire atât la adresa demnitarului, cât și la nivelul întregului Partid Naţional Liberal, şi în mod special la adresa filialei PNL Diaspora. Cerem conducerii partidului să convoace cât mai curând Biroul Politic Național, pentru a analiza situația creată și pentru a cere explicații domnului Bogdan Aurescu, care ocupă o poziție de ministru asumată de PNL.

Mai facem trei precizări, spre știința domnului Bogdan Aurescu.

1 – Luni dimineață, la vămile Nădlac 1 și 2 și Borș 1 și Borș 2 erau cozi de 5, 6 kilometri, iar vara trecută, recordul rușinii a ajuns la 25 de kilometri. Și asta deoarece România nu se află cu drepturi depline în Spațiul Schengen.

2 – În timpul pandemiei, dar și după încheierea acesteia, am trimis sute de sesizări din partea cetățenilor din diaspora pe adresa MAE, în care am reclamat proastele servicii consulare. Iar sesizările curg în continuare. Schimbarea și eliberarea unui pașaport nou în UK poate dura până la 5/6 luni. Consulatele de la Frankfurt, Birmingham, Glasgow, Nantes sunt întârziate cu anii, deși înființarea lor este aprobată prin Hotărâri de Guvern. Diaspora este umilită, batjocorită în continuare de MAE. Să amintim și de cazul șefei ICR Londra?

3 – Partidul Național Liberal este cel mai mare partid de centru-dreapta, cel mai pro-european și pro-occidental din România, membru al Partidului Popular European, cea mai mare familie de partide politice la nivel european. Considerăm că cei 182.000 de membri ai PNL merită mai mult respect din partea domnului Bogdan Aurescu!”, transmite Biroul de comunicare PNL Diaspora.

 

#GazetaBrasovului

 

Foto – Mediafax

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult