Zilnic online

Paul Stănescu, Secretar General al PSD – „ PSD se opune creșterii vârstei de pensionare”

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, arată că social-democrații nu vor susține măsura propusă de PNL privitor la creșterea vârstei de pensionare. El arată că aceasta este o temă falsă, iar coaliția are alte probleme de rezolvat.

100

PSD se opune creșterii vârstei de pensionare, transmite secretarul general al social-democraților, Paul Stănescu. „Nu vrem să punem o presiune și mai mare pe salariați”, spune el.

„PSD se opune creșterii vârstei de pensionare. Discuția despre creșterea vârstei de pensionare trebuie tranșată înainte să mai dăm naștere, din cine știe ce motive politice, și la alte îngrijorări pentru români. PSD nu susține o astfel de măsură.
Nu vrem să punem o presiune și mai mare pe salariați. Ba din contră, în loc să le generăm mai multe griji, vrem să luăm din povara fiscală de pe umerii lor, pentru că munca pe care o prestează trebuie răsplătită cum se cuvine. Acesta este într-adevăr un proiect bun pe care PSD l-a propus deja”, potrivit unui comunicat de presă transmis de secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

 

Măsurile dezavantajează angajații

 

El afirmă că social-democrații fac eforturile necesare ca să-i convingă și pe partenerii de coaliție de faptul că „echitatea se susține doar cu astfel de politici care sunt în favoarea salariaților”.

„În acest moment, coaliția de guvernare nu trebuie să se preocupe în vreun fel de creșterea vârstei de pensionare. Scopul nostru, și aici PSD nu s-a abătut nicio clipă de la acest obiectiv, este să sprijinim și să protejăm în continuare românii. Deci, trebuie să închidem astfel de teme false și să ne concentrăm pe prioritățile legislative pe care le-am anunțat”, încheie Stănescu.

 

#GazetaBrasovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult