Municipalitatea duce piețele agroalimentare și în cartiere – Din luna mai începe programul piețelor volante în 5 cartiere ale Brașovului. În funcție de cerere, programul va fi extins –
Municipalitatea demarează programul de amenajare a piețelor volante: brașovenii din Răcădău. Șchei, Noua, Triaj și Stupini vor putea să cumpere produsele agroalimentare direct de la producători, fără a mai fi nevoiți să vină la piețele tradiționale din oraș. În fiecare sâmbătă, între orele 9:00- 16:00, Serviciul Public de Administrare Piețe va organiza târguri dedicate special producătorilor, în aceste cartiere.
„După ce anul trecut ne-am asigurat că în piețele brașovene au acces, în primul rând, adevărații producători, din acest an ducem acești producători și în cartierele în care nu există piețe agroalimentare. În prima etapă vizăm 5 cartiere, în care vom amenaja, în fiecare sâmbătă, piețe volante, în care se vor găsi doar legume, fructe și alte produse agroalimentare vândute în primul rând de producători. Pentru a fi siguri de acest lucru, avem deja parteneriat cu două asociații de producători, din Stupini și din zona Târgoviște, și suntem foarte avansați pentru a încheia un parteneriat cu producătorii din zona Dăbuleni, care, deși sunt cunoscuți mai mult pentru pepeni, au și o ofertă foarte variată de legume. În funcție de cererea care va exista, în anumite cartiere, aceste piețe volante vor avea un program săptămânal”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu, coordonatorul Serviciului Public de Administrare Piețe.
Piețele volante vor avea o structură itinerantă, în fiecare sâmbătă în alt cartier, și vor pune la dispoziția producătorilor 15 spații de vânzare, formate din tarabe și corturi. Ele vor fi organizate în Răcădău – Parcul Trandafirilor; Șchei – Piața Unirii; Triaj, proximitatea capătului RATBV; Stupini, pe spațiul din vecinătatea școlii generale; Noua, pe platforma de pe str. Levănțicăi.
Programul lor de funcționare va fi în fiecare sâmbătă, între orele 9:00-16:00, pe perioada sezonului agricol, adică mai-octombrie.
Programul pentru prima lună de funcționare este următorul:
Calendarul fiecărei luni va fi comunicat în luna precedentă. Cu o săptămână înainte de amplasare, pe site–ulwww.pietepublice.ro va fi disponibilă lista producătorilor participanți, precum și produsele cu care vor veni aceștia.
Caracteristicile acestor piețe volante, organizate sub forma unor „Târguri de producători” sunt următoarele: