Zilnic online

Împreună construim Brașovul viitorului – 12 proiecte depuse în cadrul programului de bugetare participativă

74

 

Primăria Brașov a lansat astăzi etapa de vot pentru alegerea proiectelor pe care municipalitatea trebuie să le includă în planul de investiții sau de lucrări din acest an, în cadrul programului de bugetare participativă. Pe platforma dedicată acestui program, https://bugetareparticipativa.primariabrasovenilor.ro/, brașovenii pot alege dintre cele 12 proiecte eligibile pe cele pe care le consideră prioritare pentru dezvoltarea orașului. Ei vor putea vota câte un proiect pentru fiecare domeniu în parte. Lista celor care vor fi implementate se va stabili în funcție de numărul de voturi. Primul proiect din fiecare domeniu (în funcție de numărul de voturi) va fi selectat automat, restul urmând să fie ierarhizate în funcție de numărul de voturi, indiferent de domeniul din care fac parte, în limita bugetului rămas disponibil.

,,Bugetarea participativă este despre cum construim împreună Brașovul, despre cum ne dorim să arate orașul nostru mâine. Este important atât să propuneți proiectele de dezvoltare ale orașului, dar la fel de important este să le și alegeți pe cele pe care le vreți implementate de către Primărie. De astăzi și până în 9 aprilie, puteți vota cel mai bun proiect din fiecare categorie: «Orașul mobil», «Orașul verde», «Orașul relaxat», «Orașul comunităților». Vă așteptăm, inclusiv pe cei mai tineri dintre voi, deoarece, pentru prima dată în programul de bugetare participativă, puteți vota dacă aveți peste 14 ani. Ne dorim să fiți parte din dezvoltarea orașului și să votați, pentru că aceste proiecte aduc valoare în comunitatea noastră și răspund unor nevoi identificate chiar de cetățeni”, au precizat autoritățile.

În perioada 24 martie – 9 aprilie, brașovenii vor putea vota proiectele pe care consideră că municipalitatea trebuie să le includă în planul de investiții sau în lucrările de modernizare, începând cu 2023. Votul se va exprima pentru fiecare categorie/domeniu în parte.

Pot vota în cadrul procesului de bugetare participativă doar brașovenii, inclusiv cei cu reședința temporară în orașul nostru, care au minim 14 ani. Pentru a putea vota trebuie să vă creați un cont pe platforma online dedicată procesului de bugetare participativă primariabrasovenilor.ro. Cei care au participat la ediția anterioară a programului se vor putea conecta cu același cont de la ediția trecută.

Le reamintim brașovenilor că Programul de bugetare participativă nu este un program de acordare a unor finanțări nerambursabile, cum este cazul proiectelor culturale sau sportive, ci este un program prin care municipalitatea implementează propunerile făcute și votate de cetățeni.

Proiectele eligibile pe care brașovenii le pot vota sunt următoarele:

  1. A. Orașul mobil, cu o valoare alocată de 500.000 de lei, care vizează mobilitatea, accesibilitatea și siguranța circulației pietonale:
  2. „Strada liberă“ din cartierul Bartolomeu:

Proiectul constă în implementarea unui eveniment lunar numit „Strada liberă“ în cartierul Bartolomeu (propunere str. Bobului), care va consta în blocarea unei străzi pentru traficul rutier, pentru a deveni pietonală pentru o zi, și organizarea de diverse jocuri pentru copii și activități pentru adulți și pensionari.

 

  1. Reducerea vitezei de circulație a mașinilor

Pentru a reduce riscurile de accidente în tot orașul, este necesară reducerea vitezei de circulație, mai ales pe arterele principale (de exemplu Calea București), unde foarte mulți șoferi circulă cu viteză foarte mare și pun în primejdie siguranța pietonilor, dar și a celorlalți participanți la trafic. Este propus un buget pentru achiziția de radare, inclusiv cu afișaj viteză, și camere video de detecție numere înmatriculare pe 10 străzi.

 

  1. B. Orașul verde, cu o valoare alocată de 500.000 de lei, pentru amenajare de spații verzi, transformarea celor existente sau identificarea altora ce pot fi amenajate, dar și pentru noi locuri de joacă sau spații cu componentă multifuncțională și pentru toate vârstele: spațiu verde, de recreere și de joacă:

 

  1. Amenajare perdea verde pe str. 13 Decembrie

Amenajarea pe această stradă a unei perdele din brazi tuia, pe partea dreaptă, în dreptul blocurilor de la stradă, începând din dreptul Isaran până la Qualis Residence. În acest fel s-ar reduce poluarea aerului cauzată de traficul rutier și se va crea o amortizare a poluării fonice.

 

  1. Parcul Bronzului – Spațiu verde durabil pentru comunitate

Crearea unui parc verde modern și durabil, într-o zonă dens urbanizată, prin revitalizarea unui spațiu verde situat între blocurile de pe str. Bronzului nr. 7-9 și Argintului nr. 4. Proiectul presupune: plantarea de arbori, vegetație și flori; montarea de stâlpi cu panouri solare încorporate pentru iluminarea parcului; implementarea unui sistem de supraveghere video; instalarea de coșuri de gunoi inteligente „Big Belly“; alei pentru pietoni.

 

  1. Intersecția verde

Proiectul constă în amenajarea de spații verzi în jurul intersecțiilor foarte aglomerate, cu trafic intens, prin plantarea acelor soiuri de arbuști și arbori care reușesc să absoarbă cât mai bine emisiile cauzate de circulația rutieră.

 

  1. Orașul relaxat – valoarea alocată este, de asemenea, de 500.000 de lei, pentru amenajarea de spații publice/spații comune. De exemplu: zone pietonale, piațete, mobilier stradal, iluminat public etc:

 

  1. Fântână arteziană în cartierul Bartolomeu

Proiectul constă în realizarea în cartierul Bartolomeu a unei fântâni arteziene muzicale încastrate în paviment. Realizarea acesteia se poate face în spațiul de agrement deja existent, de pe strada Gospodarilor. Ar fi utilă montarea de bănci în jurul fântânii, astfel încât cetățenii să se poate relaxa în acea zonă.

 

  1. Portal spre altă lume

Portalurile sunt sculpturi de artă tehnologică. Se conectează la o rețea de sculpturi identice de pe toată planeta. Fiecare portal este situat în spațiul public, oferind un flux live în timp real, nefiltrat 24/7, care se rotește frecvent între diferite locații ale portalului din lume. Portalurile sunt o invitație de a întâlni semeni din afara granițelor și prejudecăților și de a experimenta casa noastră – planeta Pământ.

 

  1. Un instrument muzical în fiecare școală

Pentru a putea dezvolta o viitoare generație a comunității noastre mai bună, mai socială și mai legată, avem nevoie pe lângă dascăli și de instrumente specifice pentru dezvoltarea lor echilibrată. Propunerea este de achiziții de instrumente muzicale, în acord cu cerințele și pregătirea profesorilor de muzică din fiecare școală, pentru toate unitățile de învățământ, astfel încât educația muzicală să se facă într-un mod activ și plăcut.

 

  1. Bănci inteligente

Proiectul constă în amplasarea, în zonele centrale ale municipiului Brașov, a unor bănci inteligente. Acestea vor putea fi utilizate de cetățenii Brașovului, dar și de turiștii aflați în vizită. Vor fi dotate cu porturi de încărcare USB, panouri fotovoltaice, senzori de mediu, vor dispune de sistem de ventilație și vor oferi servicii Wi-Fi. Zonele propuse: Piața Sfatului, Aleea de sub Tâmpa, str. Republicii.

 

  1. Loc de joacă pentru câini în parcul Tractorul

Amenajarea unui loc de joaca pentru câini, amenajat cum sunt cele din vestul Europei. Un astfel de loc este mai mult decât un spațiu unde câinii se joacă, este un loc în care brașovenii, și câinii acestora, socializează. Locația este în Parcul Sportiv din cartierul Tractorul.

 

  1. Orașul comunităților, cu aceeași sumă alocată, de 500.000 de lei, pentru:

– infrastructură culturală și activități artistice. Exemple: scene de cartier, artă murală

– infrastructură educațională. Exemple: îmbunătățirea spațiilor colective ale școlilor și activarea lor multifuncțională (creativă, socială, educativă), propunerea de centre comunitare de cartier pentru toate generațiile.

– infrastructură sportivă. Exemple: propunerea de noi spații dedicate sportului, încurajarea sporturilor alternative: skatepark, workout, și a spațiilor multifuncționale și intergeneraționale.

 

  1. Centru interactiv de artă și știință pentru copii

Proiectul propune înființarea unui centru interactiv de artă și știință într-unul dintre spațiile existente la Banca de cultură Apollonia. Proiectul pornește de la ideea că un copil care înțelege principiile de bază ale științei sau artei, precum și noile tehnologii, le va folosi în mod creativ indiferent de domeniul în care va ajunge să profeseze: medicină, arhitectură, artă, inginerie etc. Sub îndrumarea unor adulți competenți, copiii pot învăța jucându-se, pot învăța să lucreze într-un grup, să colaboreze, să se documenteze singuri etc., deprinderi pe care le vor avea pe tot parcursul vieții.

 

  1. Festival cultural – cartierul Bartolomeu

Proiectul constă în organizarea unui festival cultural în cartierul Bartolomeu, cu caracter lunar. Locul de desfășurare al festivalului este propus în parcul de pe strada Agricultorilor. La acest festival se pot desfășura concerte cu diverse stiluri de muzică, dansuri, jocuri, evenimente gastronomice, concursuri etc. Este necesară amenajarea unei scene pentru spectacole, amplasarea unor mese, scaune etc.

 

#GazetaBrasovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult