Zilnic online

Dan Alexa, înaintea meciului cu Progresul Spartac: „Vreau să continuăm parcursul bun”

117

 

Dan Alexa merge doar cu gândul la victorie în meciul de sâmbătă, de la Buftea, contra celor de la Progresul Spartac. Antrenorul stegarilor vrea să câştige grupa de play-out, astfel că spune că cele trei puncte puse în joc sunt foarte importante.
După o săptămână de pauză, în care braşovenii au jucat şi un meci amical cu Sepsi OSK, Dan Alexa a lucrat şi la un nou sistem de joc şi se gândeşte să îl pună în aplicare contra bucureştenilor. Totodată, spune că în acest meci vor juca şi unii jucători care au evoluat mai puţin în ultima perioadă.
„Vreau să păstrăm tonusul bun pe care l-am avut în ultima perioadă. Am făcut jocuri bune atât la Slobozia, cât și cu Viitorul Pandurii. Vreau să continuăm acest parcurs bun. În sezonul regular a fost un meci neobișnuit. Nu te întâlnești prea des cu întorsătura pe care a luat-o, atunci, meciul de la Buftea. L-am avut în mână.
Paradoxal, evoluțiile noastre bune au început cu meciul de la Spartac. Am pierdut nemeritat atunci, pe niște greșeli impardonabile. Dar nu este neapărat o revanșă de luat. Ne dorim să câștigăm grupa de play-out. Este o palidă consolare, dar trebuie să tratăm fiecare meci foarte serios. O să încercăm să introducem și jucători care au evoluat mai puțin. Poate voi schimba și sistemul, pentru că în momentul acesta pregătim și sezonul următor.”, a spus Dan Alexa la conferinţa de presă premergătoare meciului.
Pentru acest meci Dan Alexa nu se va putea baza pe Bradley Diallo suspendat, Robert Boboc accidentat şi Ştefan Blănaru care a revenit la antrenamente după accidentarea suferită, însă încă nu este apt de joc.
Meciul pe care FC Braşov îl va disputa contra Progresului Spartac la Buftea va avea loc sâmbătă, 1 aprilie, de la oa 11.00.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult