Zilnic online

RATBV își extinde oferta de mobilitate în cartierul Coresi, respectiv în zona delimitată de Bdul. 13 Decembrie și străzile Camil Petrescu și Zaharia Stancu, prin extinderea traseului liniei cu indicativul 32

Modificarea traseului a fost aprobată, cu titlu experimental, de Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov și va deveni operațională de sâmbătă, 1 aprilie 2023, moment de la care cartierul Coresi va beneficia de noi conexiuni cu zonele Tractorul, Făget, Gară, Centrul Civic și Valea Cetății.

1.081

Modificarea traseului a fost aprobată, cu titlu experimental, de Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov și va deveni operațională de sâmbătă, 1 aprilie 2023, moment de la care cartierul Coresi va beneficia de noi conexiuni cu zonele Tractorul, Făget, Gară, Centrul Civic și Valea Cetății.

”Pentru a putea asigura deservirea noii configurații a traseului liniei 32 și pentru a păstra ritmicitatea trecerilor prin stații, vom aloca mai multe autobuze pentru această linie. Facem tot ce este necesar, în limita resurselor existente, pentru a fi prezenți în zonele Municipiului Brașov care au cunoscut în ultima perioadă o dezvoltare imobiliară și a infrastructurii. Un exemplu în acest sens fiind și operaționalizarea liniei 2B, care deservește tot o asemenea zonă în plină expansiune”, a declarat directorul general al RATBV S.A., Marian Geman.

      În noua configurație, traseul liniei 32 va deservi zonele Valea Cetății – Spitalul Județean – Gara CFR Brașov – Făget – Tractorul – Coresi. Partea de noutate se referă la parcurgerea, în plus față de traseul actual, a porțiunii Gară – Făget – Tractorul și efectuarea unei bucle / unui circuit din Bdul. 13 Decembrie pe străzile Camil Petrescu și Zaharia Stancu, ieșind din nou în Bdul. 13 Decembrie și parcurgând returul spre Valea Cetății. De menționat faptul că autobuzele de pe linia 32 vor mai intra în terminalul Gara CFR Brașov doar pe sensul de deplasare spre Valea Cetății. Traseu complet linia 32 începând din 01.04.2023:

dus: VALEA CETĂȚII (cap linie) – B-dul Valea Cetății – B-dul Muncii – Str. Carpaților – Calea București – Toamnei – Hărmanului – B-dul Victoriei – B-dul. Gării (ATENȚIE: NU intră în terminalul Gara Brașov) – Str. 13 Decembrie – Str. Camil Petrescu – Zaharia Stancu – CORESI 2 (cap linie);

întors: CORESI 2 (cap linie) – Zaharia Stancu – 13 Decembrie – B-dul. Gării – Terminal Gară CFR Brașov – B-dul. Victoriei – Mihail Kogălniceanu – B-dul 15 Noiembrie – Calea București – Carpaților – B-dul. Muncii – B-dul. Valea Cetății – VALEA CETĂȚII (cap linie).

Noul orar de circulație al autobuzelor de pe linia 32 va fi afișat în toate stațiile de pe traseu și pe site-ul societății, www.ratbv.ro, în cursul zilei de mâine, 31 martie 2023. Noile afișe vor purta mențiunea ”Valabil din 01.04.2023”.

 

#GazetaBrasovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult