Zilnic online

( SURSE) – Wizz Air va opera curse spre Londra și Dortmund de pe aeroportul Brașov / Anunțul oficial va fi făcut în câteva zile / Compania Dan Air a înregistrat în câteva zile vânzări de peste 130.000 de euro pentru cursele aeriene pe care le va opera de la Brașov

2.818

Surse din cadrul administrației județene ne-au dezvăluit la umbra anonimatului faptul că Wizz Air, compania low cost cu sediul la Budapesta va opera o serie de zboruri de pe Aeroportul Internațional  Brașov – Ghimbav.

 

Anunțul oficial va fi făcut de către autorități în câteva zile.

 

Wizz Air va opera trei zboruri săptămânale către Londra, în zilele de luni, miercuri și vineri, și două zboruri către Dortmund în zilele de miercuri și sâmbătă.

 

Aceleași surse ne-au dezvăluit faptul că există discuții avansate cu compania Aeroexpress Regional care și-a exprimat intenția de a opera zboruri zilnice către Budapesta de pe aeroportul din Brașov.

 

De menționat este faptul că Aeroexpress Regional operează cu o flotă de avioane Embraer 120 de 30 de locuri.

 

Deasemenea compania germană Eurowings și-a exprimat dorința de a opera zboruri de pe Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav.

 

Compania Dan Air care va opera opt zboruri pe săptămână spre șapte destinații din șase țări europene și care este prima companie aeriană care pune bilete la vânzare pe rute regulate spre și dinspre aeroportul brașovean, a înregistrat în câteva zile de la punerea în comercializare a biletelor de avion, încasări de peste 130.000 de euro.

 

Compania Dan Air va opera începând cu luna iunie 2023 de la Brașov următoarele zboruri

Brașov – Barcelona – Brașov / de la 99 de euro pe sens (în fiecare marți);
Brașov – Bruxelles BRU – Brașov / de la 89 de euro pe sens (în fiecare miercuri);
Brașov – Budapesta – Brașov / de la 39 de euro pe sens (în fiecare marți, duminică);
Brașov – Londra LGW – Brașov / de la 79 de euro pe sens (în fiecare vineri);
Brașov – Milano LIN – Brașov / de la 72 de euro pe sens (în fiecare luni);
Brașov – Munchen – Brașov / de la 79 de euro pe sens (în fiecare sâmbătă);
Brașov – Nuremberg – Brașov / de la 79 de euro pe sens (în fiecare joi).

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult