Zilnic online

Brașovul se asigură că toți locuitorii săi pot avea alimente accesibile, sănătoase, produse în mod sustenabil / Alături de alte 7 orașe mari europene, prin proiectul FoodCLIC, Brașovul conectează factorii implicați pentru a crea medii urbane sănătoase, sigure și sustenabile din punct de vedere alimentar

Reprezentanții autorităților, oameni de afaceri din industria alimentară și agricultură, societatea civilă, reprezentanți ai mediului academic și din cercetare, precum și organizații de mediu au participat astăzi la prima întâlnire din cadrul proiectului FoodCLIC, un proiect care își propune să contribuie la dezvoltarea unor politici urbane care au un impact deosebit asupra încurajării evoluției alimentației sănătoase și care dezvoltă un sistem alimentar durabil, accesibil financiar și atractiv pentru toți cetățenii (inclusiv pentru grupurile defavorizate și vulnerabile), în opt orașe-regiuni europene (45 de orașe și metropole).

136

 

Întâlnirea a fost organizată de Primăria Municipiului Brașov și de Universitatea Transilvania din Brașov, instituții partenere în cadrul proiectului, și a avut loc la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al universității. Participanții și-au propus să identifice modalitățile prin care părțile implicate în sistemele alimentare pot contribui la transformarea și implementarea politicilor alimentare integrate și cadrelor de planificare sensibile la alimente, dar și măsura în care proiectul FoodCLIC poate să sprijine dezvoltarea rețelelor de politici alimentare.

 

„Interesul municipalității în politicile alimentare e important din mai multe puncte de vedere, dar mai ales în contextul actual, în care nu doar că vedem prețurile crescând, dar vedem și că avem din ce în ce mai puțin acces în mediul urban la alimente de calitate, hrănitoare și nutritive, iar disparitățile între categoriile sociale se adâncesc din ce în ce mai mult. Categoriile defavorizate nu au acces la alimente de calitate, iar aceste aspecte țin de politici de prevenție, de politici publice, de sănătate și economice. Și atunci este important să găsim acele soluții prin care să putem interveni, cum e, de exemplu, «Cornul și laptele», programul prin care ne-am asigurat că toți copiii din Brașov primesc produse lactate bio, produse în zonă, produse de calitate, direct de la fermă. Este unul din exemplele prin care municipalitatea se poate implica activ în ceea ce înseamnă alimentație sănătoasă. Mai apoi, avem exemplul piețelor, unde, prin modificarea regulamentului, am crescut numărul de producători, facilităm accesul lor în piețe, facem controale să ne asigurăm că produsele pe care le comercializează sunt într-adevăr produse de ei, și în felul acesta ne asigurăm că brașovenii, clienții finali, au acces la bunuri de calitate. Avem și programul de măsuri educative pentru școlile din Brașov, unde copiii vor avea ocazia să facă vizite la ferme, să vadă cum se cultivă legumele, cum se cultivă fructele și să vadă cu ochii lor de unde vin produsele pe care le consumă. Și astfel ne asigurăm că noile generații sunt mai atente la ce mănâncă, la produsele pe care le consumă și pe care le cumpără“, au declarat autoritățiile, care au explicat, în cadrul întâlnirii, motivația Primăriei Brașov în cadrul acestui proiect.

 

Astăzi a avut loc prezentarea proiectului către toate părțile implicate la nivel local, dar și mai multe workshopuri, pentru identificarea și cartografierea discrepanțelor din sistemul alimentar.

 

„Este vorba despre lansarea proiectului FoodCLIC, prin care încercăm să aducem oamenii, alimentele și politicile primăriei împreună, astfel încât să aducem alimente ieftine, alimente de calitate, către toți cetățenii din Brașov. În special, este vorba despre produsul alimentar montan pe care îl avem la dispoziție în regiunea Brașovului și care este într-adevăr de o calitate deosebită. Este vorba despre produsele alimentare montane care se produc în zona fermelor agroalimentare din zona limitrofă orașului și care, datorită metabolismului secundar al plantelor, conțin polifenoli, antioxidanți care sunt benefici sănătății umane. Încercăm să implicăm toți actorii lanțului alimentar, de la producători până la partea de consumatori, astfel încât fiecare să poată veni cu propria cunoaștere și să realizăm o politică publică de dezvoltare sustenabilă a Brașovului, care să țină seama și de nevoile sistemului alimentar“, a explicat Prof. univ. dr. ing. Liviu Gâceu, coordonatorul proiectului din partea Universității Transilvania.

 

Activitățile proiectului se vor desfășura printr-un cadru conceptual inovator (CLIC), care subliniază rezultatele dorite ale integrării sistemului alimentar (CLIC: Co-beneficii de durabilitate, Legături spațiale, Incluziune socială și Conectivitate sectorială).

 

FoodCLIC va crea interfețe puternice având la bază cei trei piloni știință-politică-practică în opt orașe-regiuni europene (45 de orașe și metropole). Coloana vertebrală a unor astfel de interfețe va fi asigurată de Food Policy Networks, care va gestiona laboratoare experimentale, pentru a construi o bază de dovezi relevante pentru stabilirea unor politici pe baza învățării prin acțiune.

 

Consolidarea capacităților și sprijinul acordat pentru implicarea intensivă a tuturor stakeholderilor interesați (inclusiv grupurile defavorizate și vulnerabile) va permite actorilor politici și planificatorilor urbani din orașele-regiuni partenere să dezvolte politici alimentare urbane integrate, care au în vedere continua evoluție a cadrului alimentar global și dezvoltarea de strategii alimentare coerente. Rezultatele vor fi comunicate și diseminate prin extinderea noilor practici și politici la alte opt orașe-regiuni din Europa și Africa, dezvoltarea unui centru de cunoștințe online (knowledge-hub) și dezvoltarea unei gândiri unitare la nivelul rețelelor de parteneri (Think Thank).

 

Brașov se află în acest proiect alături de municipalități, universități și centre de cercetare din Aarhus (Danemarca), Amsterdam, Barcelona, Berlin, Budapesta, Lisabona și regiunea Lucca (Italia).

 

Primăria Municipiului Brașov a semnat anul trecut Contractul de finanțare (grant) 101060717, aferent proiectului FoodCLIC (politici alimentare urbane integrate — dezvoltarea co-beneficiilor legăturilor spațiale, incluziunii sociale și conexiunilor sectoriale pentru a transforma sistemele alimentare în orașe-regiuni), finanțat 100% de la Comisia Europeană, prin Axa Horizon-Cl6-2021-Communities-01. Bugetul alocat Municipiului Brașov este de 280.812.50 Euro. Durata proiectului este de 54 luni, în perioada 01 septembrie 2022 – 28 februarie 2027.

 

#GazetaBrasovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult