Zilnic online

Trofeu Național Masters de viteză în coastă debutează sâmbătă 22 aprilie la Râșnov / Cursa Campionilor pregătită pentru startul celor 38 de piloți / Vezi lista de înscrieri

Se anunță o cursă de senzație în etapa de debut a noului Trofeu Național Masters de viteză în coastă - cu mașini deosebit de rapide și nume importante ale automobilismului sportiv românesc

471

7 modele de Categoria II anunțate pentru startul de sâmbătă

După cum relatam în urmă cu câteva zile, de la startul etapei râșnovene nu putea lipsi campionul en-titre al categoriei II la viteză în coastă – Octavian Ciovică (Radical SR8 Evo), care îl va avea adversar direct pe un alt campion al sezonului precedent – Jerome France (Norma M20-FC). În lupta trofeului suprem se alătură și mangaliotul Emil Ghinea cu Norma M20F complet refăcută, precum și Silviu Dumitrescu, care revine la start după o absență de un sezon, timp în care și Osella PA 2000 a sa a fost refăcută. Pentru prima oară, Costel Cășuneanu va pilota un monopost – fiind vorba despre modelul Wolf GB08, în timp ce lista celor 7 modele ale categoriei II este completată de Silver Car S2-ul lui Răzvan Dragomir, respectivnde Radicalul Prosport Evo pilotat de Dragoș Savloschi.

 

Surprize și mulți cai putere la categoria dedicată automobilelor cu caroserie închisă

Cap de listă este triplul campion național al categoriei I – Mihai Leu, hunedoreanul trecând în premieră la volanul unui Audi R8 GT3 LMS, avându-l adversar direct la grupa 1 pe Claudiu Erhan cu al său prototip ATS RR Turbo. Totuși, în lupta directă pentru victoria categoriei – și de ce nu, a etapei dacă și vremea va fi de partea lor – Leu va avea adversari pe cinste, cu un Alexandru Pițigoi (Porsche 911 GT3 Cup) dornic să bifeze prima victorie a sezonului înainte de participarea din europeanul de viteză în coastă din Austria, precum și pe Simone Tempestini – septuplul campion absolut de raliuri fiind prezent la Râșnov și pentru a-și pregăti prima etapă din CNRB, de la Odorheiu Secuiesc. Nu doar pilotul Napoca Rally Academy revine la Râșnov ci și experimentatul Horațiu Ionescu Cristea, care la rândul său va aduce la start un model Porsche 911 GT3 Cup, însă de generație 996 (comparativ cu 991 al lui Pițigoi). Deși va pilota o Honda Civic de grupa 4, bulgarul Iskren Veselinov a demonstrat în sezonul precedent că este capabil de mult mai mult decât supremația grupei și clasei sale, în timp ce Dudu Șenchea pare să fie încrezător în Evo VIII-ul său de grupa 3, cu care speră să prindă un loc pe podiumul categoriei.

 

Nu doar modelele cu propulsie vor fi la putere în prima etapă a Trofeului Național Masters de viteză în coastă, ci și cele TCR. După cum spuneam și într-unul din comunicatele precedente, modelele TCR au fost destinate inițial circuitului, însă și-au găsit rapid întrebuințarea și la viteza în coastă, devenind extrem de populare – chiar și în țara noastră. Proaspăt posesor al unei Kia Cee’d TCR, clujeanul Marc Banca va avea de tras la prima sa participare oficială cu această mașină, căci la linia de start se vor alinia atât rapidul pilot reșițean George Șchiopulescu (Seat Leon Cupra TCR2), precum și Cosmin Ion (Peugeot 308 TCR), în timp ce un alt reșițean – Claudiu Ciucă, va pilota în premieră un alt Leon Cupra TCR, la volanul căruia l-am văzut la ediția precedentă pe Șchiopulescu. Printre combatanții grupei 3 – cea mai populară la această etapă cu 12 mașini la start – se regăsesc și Dragoș Popa (Subaru Impreza), seniorul Mircea Popescu (Subaru Impreza) dar și Horia Gheorghe cu modelul Lancer Evo IX.

 

Pe lista de înscrieri regăsim și râșnoveni – cu Loredan Ștefan la comenzile modelului Honda Civic în regim de concurs în cadrul grupei 5, dar și pe Adrian Manta, cu o altă Honda Civic, aceata din urmă fiind al doilea la start – în calitate de deschizător. Desigur, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, Trofeul Râșnov powered by Pro-X va avea la start și modele ceva mai prietenoase cu mediul înconjurător – propulsate exclusiv de motoare electrice. Dominic Marcu revine la comenzile Tesla Model 3 Performance, același lucru făcându-l și Andrei Barbu, însă la volanul primului Mini Cooper SE din lume, pregătit pentru competiții sportive.

 

Lista de înscrieri poate fi accesată integral aici Inscrieri_Rasnov_2023

 

Trofeul Râșnov powered by Pro-X este organizat de Asociația Club Sportiv Auto Blic Brașov și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, contând ca prima etapă din calendarul competițional de 5 etape al Trofeului Național Masters de viteză în coastă.

Parteneri principali: Pro-X – Cosmetică și Întreținere Auto, Dinamic 92

Parteneri: Omniasig, DeLaNoi Fruct Service, Tell Security Systems România, TurboCar, Zizin, Silnef Security, Cricova

Parteneri tehnici: Cyclon Motorsport, Saw Motorsport, Medecon, PrintINK, Centrul Medical Maria, Infinity Trophy, TehnoSting, Voluntariat Brașov

Parteneri media: Zile și Nopți, RockFM, Autorally.ro, BizBrașov, NewsBv.ro, Brasovstiri.ro, Radio România Brașov FM, Media Construct, Sunete

 

Trofeul Râșnov powered by Pro-X, eveniment de nivel și interes național și internațional, este organizat cu sprijinul Consiliului Local și Primăriei orașului Râșnov, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, Inspectoratului Județean de Poliție Brașov – Serviciul de Poliție Rutieră, Birou de Poliție al stațiunii Râșnov.

 

Credit foto – Attila Balazs

 

#GazetaBrasovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult