Zilnic online

Junii au coborât în Cetate / Peste 40.000 de brașoveni și turiști i-au întâmpinat și le-au răspuns la salutul „Hristos a Înviat” cu „Adevărat a Înviat”

874

Junii au coborât, ieri, în vechea cetate a Brașovului, unul dintre cele mai importante evenimente ale municipiului, care definesc istoria și tradiția brașovenilor. Ca de fiecare dată, sărbătoarea junilor are loc în prima duminică după Sfintele Paști, Duminica Tomii. Cele 7 grupuri de juni au coborât călare din Șchei în centrul istoric al orașului, pentru a sublinia importanța comunității românești în Brașov, din cele mai vechi timpuri, dar și a creștinismului pentru oraș. Pe străzile orașului, cei 210 juni i-au salutat pe toți cei peste 30.000 de participanți cu „Hristos a Înviat!”, iar brașovenii și turiștii le-au răspuns, la unison, „Adevărat a Înviat!”. După acest moment, junii, însoțiți de peste 40.000 de oameni, au urcat la Pietrele lui Solomon, unde a avut loc petrecerea tradițională, cu aruncatul buzduganului, au jucat Hora Junilor și, împreună cu familiile, s-au înfruptat din bucatele aduse de acasă.

 

Cele 7 grupuri de juni (6 din cartierul Șchei și unul din Brașovul Vechi) s-au adunat, de dimineață, în Piața Unirii, fiecare venind pe un alt traseu, reprezentativ pentru zona în care își are nucleul gruparea de juni din care face parte.

 

La ora 11:00 a început parada pe traseul: C. Brâncoveanu – George Barițiu – Mureșenilor – b-dul Eroilor – Str. Republicii – Piața Sfatului – Str. Apollonia Hirscher – Str. Poarta Șchei – Str. Prundului (junii tineri au urcat până la biserica din Groaveri) – Str. Pe Tocile – Str. Căpitan Ilie Birţ – Str. Podul Creţului – Pietrele lui Solomon (Între Chetri).

 

Ordinea în paradă, ca de fiecare dată, a fost următoarea: Grupul Junilor Tineri; Societatea Junilor Bătrâni; Societatea Junilor Curcani; Societatea Junilor Dorobanți; Societatea Junilor Brașovecheni; Societatea Junilor Roșiori; Societatea Junilor Naționali Albi.

 

La Pietrele lui Solomon, pe lângă mesele tradiționale pe care le au junii, autoritățile au amenajat o masă a comunității, de 60 de metri și 140 de locuri, unde brașovenii au putut împărtăși experiențe culinare, dar nu numai, cu concetățenii lor: fie au adus mâncarea de acasă, fie au cumpărat-o de la comercianții prezenți acolo, în cadrul primei ediții a evenimentului „La masă cu Junii”.

 

Alte evenimente care a avut rolul de a îmbogăți experiența de la Parada Junilor au fost cele două târguri din Piața Sfatului, unul al meșteșugarilor și artizanilor, și unul al producătorilor din zona Brașovului. La acestea s-a adăugat și un concert de muzică populară, având ca invitați speciali pe Tudor Furdui Iancu, Sava Negreanu Brudașcu și Aurel Tămaș.

Pentru a marca acest moment important pentru identitatea orașului nostru, literele de pe Tâmpa au fost iluminate, în culorile tricolorului.

 

Bandă dedicată pentru autobuze

Pe lângă parada propriu zisă și celelalte evenimente, RAT Brașov a testat și amenajarea de benzi dedicat pentru mijloacele de transport în comun. Cei care au ales varianta autobuzului sau troleibuzului au putut ajunge și pleca astfel mai repede din centrul orașului.

 

Totodată, municipalitatea, în parteneriat cu operatorul de transport RATBV, a luat decizia de a crește frecvența mijloacelor de transport de pe 15 linii care au făcut legătura cu centrul orașului.

 

#GazetaBrasovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult