Zilnic online

Av. Ioana – Adriana Henegar, președinte al OFSD Mun. Brașov –„ De Ziua Europei, PSD extinde reprezentarea femeilor în TOATE funcțiile politice alese”

888

 

                                                                                                                                                                                               Brașov, 10 mai 2023

 

Semnătura președintelui PSD, domnul Marcel Ciolacu, pe amendamentele care completează proiectul aflat în dezbatere în Camera Deputaților garantează că politica românească, la toate nivelurile, va fi mult mai accesibilă femeilor. Devine obligatoriu ca la TOATE tipurile de alegeri politice din România, minimum 30% dintre candidați să fie femei.

Este o binevenită și binemeritată susținere a femeilor care reflectă atitudinea și principiile PSD, de promovare a echității, a deschiderii față de societate și a egalității de șanse, în deplină concordanță cu valorile europene.

Amendamentele asumate de președintele PSD și comunicate public completează prevederile proiectului de lege inițiat de ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, doamna Gabriela Firea, aflat în dezbaterea Camerei și care instituia o cotă de reprezentare de minimum 30% a femeilor doar pentru alegerile locale și pentru conducerea corporativă a întreprinderilor publice. Acum, se extinde și devine obligatorie cota de reprezentare de 30% femei și pentru alegerile europarlamentare, dar și pentru scrutinul parlamentar.

PSD recunoaște prin acest demers legislativ că România are nevoie de expertiza femeilor prin prezența lor în eșaloanele tuturor puterilor statului!

Organizația Femeilor Social Democrate (OFSD) din Brașov salută și susține demersul PSD privind extinderea reprezentării femeilor în toate funcțiile politice alese, prin impunerea unei cote de minimum 30% pentru femei la toate tipurile de alegeri politice din România.

„ OFSD Brașov consideră că acesta este un pas important în direcția promovării egalității de gen și a implicării femeilor în viața politică, în deplină concordanță cu valorile europene” a declarat președintele OFSD Mun. Brașov, Av. Ioana – Adriana HENEGAR.

            „ Apreciez că acest demers legislativ arată faptul că România are nevoie de prezența și expertiza femeilor în eșaloanele tuturor structurilor de stat. Egalitatea de șanse între femei și bărbați este un principiu fundamental al dreptului UE, iar acest proiect legislativ armonizează legislația din România prin transpunerea directivelor europene în materie. Femeile au dovedit că pot reuși în toate domeniile de activitate, iar acestea trebuie susținute atât prin cadrul legal, cât și prin asigurarea efectivă a șanselor egale de a prospera.

            PSD este un partid care a dovedit maturitate politică dar și modernizare și evoluție permanentă în spirit european” a conchis președintele OFSD Mun. Brașov, Av. Ioana – Adriana HENEGAR.

 

 

Biroul de presă PSD Brașov

 

 

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult