Zilnic online

Au început lucrările de reparații străzi și în cartierul Tractorul

- Prima este strada Aluminiului, unde vor fi și restricții de circulație. Până în prezent sunt programate reparații pe 132 de străzi -

37

 

După ce în urmă cu două săptămâni au început lucrările de reparații pentru străzile din cartierele Bartolomeu Nord, Brașovul Vechi și Șchei, de astăzi se intervine și în cartierul Tractorul. Prima stradă din program este Aluminiului, unde, în această după amiază, vor începe lucrările de frezare și se vor introduce restricții de circulație pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor. De asemenea, continuă lucrările de reparații în cartierele Dârste și Noua, dar și în zona de nord a orașului. Până în prezent, programul include 132 de străzi din municipiu, dar lista va suferi modificări și completări, în funcție de constatările inspectorilor municipalității, dar și de sesizările primite de la cetățeni.

„Odată cu încălzirea vremii și cu deschiderea stațiilor de asfalt, am început și reparațiile capitale pe străzi. Avem 132 de străzi prinse în program, le puteți vedea pe abc.brasovcity.ro, actualizăm această planificare în funcție de feedback-ul primit de la dumneavoastră și de problemele semnalate. Până acum, am putut să punem doar plombe; de acum intrăm cu decapare mecanizată și cu turnarea de covor asfaltic nou pe toate cele 132 de străzi prinse în acest program. Foarte important, planificarea ține cont și de lucrările rețeliștilor, pentru a nu lucra de două ori pe aceeași porțiune de stradă. Vă invit să vă implicați fie semnalând probleme, fie consultând graficul de lucrări și urmărind calitatea execuției acestora. Fiecare sesizare ne ajută”, au declarat autoritățile primarul, la începutul lucrărilor.

În cartierul Tractorul, Valdek Impex, compania cu care municipalitatea are contract pentru reparații străzi (Lotul 1), a primit deja ordinul de începere a lucrărilor pe străzile: Aluminiului, Bronzului, 1 Decembrie 1918, Aleea Constructorilor, Independenței, Turnului.

Pe Lotul 2, de care se ocupă asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ, se lucrează pe strada Cireșului, la alei între blocuri pe strada Avram Iancu și la lacul Noua (RS Activ). Recon execută lucrări de consolidare a unui tronson din str. Fântâniței și de asfaltare a acestei străzi și a străzii Egalității. De astăzi, RS Activ începe lucrările de reparații pe strada Ioan Clopoțel.

Se execută lucrări majore, care presupun decapare mecanizată a unor tronsoane unde au apărut gropi, crăpături, văluriri sau burdușiri, și turnarea de covoare asfaltice.

Până în prezent, s-au executat reparații pe străzile Grigore Ureche, Ecaterina Teodoroiu, Abatorului, Bogdan Vodă, Ion-Heliade Rădulescu, bretelele de legătură sub pasajul Fartec, Bazaltului, Cărămidăriei, Livada Vulturului.

În baza evaluării făcute de inspectorii Primăriei, dar și în urma sesizărilor primite de la cetățeni, pentru anul 2023 s-au stabilit 132 de străzi pe care sunt necesare intervenții, de la decapare mecanizată (frezare, n.n.) și reparații îmbrăcăminți asfaltice, la turnare covoare asfaltice, refacere pavaj și reparații trotuare. Lucrările sunt corelate și cu intervențiile deținătorilor de rețele, astfel încât acestea să se facă o singură dată și într-un timp cât mai scurt, atât de rețeliști, cât și de firmele care execută lucrările de reparații.

 

În acest an, Consiliul Local a aprobat, prin bugetul municipiului, alocarea sumei de 37 de milioane de lei pentru asigurarea serviciilor de reparații și întreținere străzi, trotuare și alei.

 

Informațiile referitoare la programul de reparații poate fi consultat pe site-ul dedicat, https://abc.brasovcity.ro/asfalt.

 

Lucrările de întreținere și reparații străzi sunt împărțite în două loturi, astfel:

Lotul I, SC Valdek Impex:

– Străzile din partea nordică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al.I.Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, str. Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului.

În Lotul I se includ toate elementele geometrice ale străzilor Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, inclusiv intersecțiile.

Lotul II, asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ:

– Străzile din partea sudică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – Al. I.Cuza), Al. I.Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgăraşului.

În Lotul II se includ toate elementele geometrice ale străzilor: Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al. I. Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului, inclusiv intersecțiile.

 

Lista străzilor incluse în programul de reparații în 2023 – Lotul 1

 

Nr. crt. Cartier Denumire Lucrări propuse
1 Bartolomeu Ecaterina Teodoroiu
(300m din Feldioarei, 300m din Buzești)
Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
2 Bartolomeu Gheorghe Doja Reparații cu decapare mecanizată trotuare
3 Bartolomeu I.H.Rădulescu Reparații cu decapare mecanizată trotuare
4 Bartolomeu Grigore Ureche Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
5 Bartolomeu Bogdan Voda Reparații cu decapare mecanizată trotuare
6 Bartolomeu Fuiorului Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
7 Florilor Lămâiței Reparații cu decapare mecanizată carosabil
8 Tractorul 13 Decembrie
(tronson Independentei – cap linie RAT)
Reparații trotuar
9 Gării Mihail Kogălniceanu Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare + parcări
10 Gării Griviței
(tronson 13 Decembrie – A.Vlaicu)
Reparații cu decapare mecanizată carosabil
11 Gării Griviței
(tronson A.Vlaicu – Calea Feldioarei)
Reparații cu decapare mecanizată carosabil
12 Gării Griviței
(tronson Codrii Cosminului – T.Vladimirescu)
Reparații trotuar
13 Gării Pictor Stefan Luchian Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare (nr. 1-39)
14 Gării Țebea (E. Racoviță – 1 Mai) Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
15 Gării 1 Mai Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
16 Gării Codrii Cosminului Reparații cu decapare mecanizată carosabil
17 Gării Ana Ipătescu Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
18 Gării Miron Costin Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
19 Gării Petru Maior Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
20 Gării Gheorghe Lazar Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
21 Mihai Viteazul Bisericii Romane
(tronson str. A.Iancu – str.Mihai Viteazul)
Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
22 Mihai Viteazul Dr. Alexandru Davila Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
23 Mihai Viteazul Dr. Cantacuzino Reparații cu decapare mecanizată carosabil
24 Mihai Viteazul Dr. Iacob Felix Reparații cu decapare mecanizată carosabil
25 Mihai Viteazul Dr. Toma Ionescu Reparații cu decapare mecanizată carosabil
26 Mihai Viteazul Dr. Victor Babeș Reparații cu decapare mecanizată carosabil
27 Mihai Viteazul Sitei (Dr. Alexandru Davila – M.Viteazul) Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
28 Mihai Viteazul Tr. Grozăvescu Reparații cu decapare mecanizată carosabil
29 Mihai Viteazul Mihai Viteazul Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
30 Mihai Viteazul Nicopole
(tronson str. Avram Iancu – M.Viteazul )
Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
31 Mihai Viteazul Plevnei Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
32 Stupini Baciului Reparații cu decapare mecanizată carosabil
33 Stupini Merilor Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
34 Stupini Târgului Reparații cu decapare mecanizată carosabil
35 Stupini Nicovalei Reparații cu decapare mecanizată carosabil
36 Stupini Albinelor (de la nr.20 la 22G) Reparații cu decapare mecanizată carosabil
37 Stupini Fânului Reparații cu decapare mecanizată carosabil
38 Stupini Fântânii Reparații cu decapare mecanizată carosabil
39 Stupini Surlașului Reparații cu decapare mecanizată carosabil
40 Tractorul Ion C. Brătianu Reparații cu decapare mecanizată carosabil
41 Tractorul Adrian Păunescu Reparații carosabil (strat uzura)
42 Tractorul Stefan Baciu Reparații cu decapare mecanizată carosabil
43 Tractorul Constructorilor Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
44 Tractorul Olteț Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
45 Tractorul Turnului Reparații cu decapare mecanizată carosabil
46 Tractorul Camil Petrescu – Cartier Coresi Turnare asfalt strat de uzura
47 Tractorul Independentei (Păcii – Gen.Mociulschi) Reparații cu decapare mecanizată carosabil
48 Tractorul Gen. Mociulschi
(Independentei – Axente Banciu)
Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
49 Tractorul Aluminiului (50m din I.Socec,
100m din Bronzului)
Reparații cu decapare mecanizată carosabil
50 Tractorul 1 Decembrie 1918
(Independentei – I.Socec)
Reparații cu decapare mecanizată carosabil
51 Triaj Deda Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
52 Triaj Filiași Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
53 Triaj Pașcani Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
54 Triaj Teius Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
55 Triaj Ungheni Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
56 Triaj Ciceu Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
57 Triaj Urziceni Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
58 Triaj Timiș Triaj Reparații cu decapare mecanizată carosabil
59 Craiter Ceferiștilor Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
60 Craiter Florilor Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
61 Craiter Dacia Reparații cu decapare mecanizată carosabil
62 Craiter Pavilioanele CFR Reparații cu decapare mecanizată carosabil
63 Craiter Locomotivei Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
64 Bartolomeu Stadionului la Vama Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
65 Triaj Hărmanului (nr.67 zona Mega Image) Reparații trotuar

 

 

Lista străzilor incluse în programul de Reparații în 2023 – Lotul 2

 

Nr. crt. Cartier Denumire artera Lucrări propuse  
1  Astra Traian Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
2  Astra Uranus Reparații cu decapare mecanizată carosabil
3  Astra Carpaților Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
4  Astra Zorilor Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
5  Astra Pârâului Reparații cu decapare mecanizată carosabil
6  Astra Sitarului Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
7  Astra Vulturului Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
8  Astra Livada Vulturului Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
9 Astra Calea București (zona RECON) Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
10 Astra Cocorului Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
11 Astra Hermann Oberth Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
12 Astra Aurelian Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
13 Astra Octavian Augustus Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
14 Astra Sfinții Arhangheli Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
15 Astra Mierlei Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
16 Astra Ciprian Porumbescu Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
17  Astra Calea București(zona RSACTIV) Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
18  Astra  Saturn Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
19 Astra Poienelor Reparații trotuare
20 Astra Neptun Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
21 Astra Apollo Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
22 Uzina 2 Drumul Cernatului Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
23 Brașovul Vechi De Mijloc Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
24 Brașovul Vechi Nicopole Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
25 Brașovul Vechi Bisericii Romane Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
26 Brașovul Vechi Scolii Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
27 Brașovul Vechi Câmpului Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
28 Brașovul Vechi Pictor Andreescu Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
29 Brașovul Vechi Cărămidăriei/Bazaltului Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
30 Brașovul Vechi Islaz Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
31 Brașovul Vechi Bobâlna Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare + pavaj
32 Brașovul Vechi  Carierei Reparații cu decapare mecanizată carosabil +zid de sprijin
33 Brașovul Vechi Bucegi Reparații cu decapare mecanizată
34 Brașovul Vechi Ioan Clopoțel Reparații cu decapare mecanizată
35 Brașovul Vechi Horia Reparații cu decapare mecanizată
36 Brașovul Vechi  Lunga – S.G. Calea Făgărașului Reparații cu decapare mecanizată
37 Brașovul Vechi Memorandumului Reparații cu decapare mecanizată trotuare
38 Brașovul Vechi Calea Făgărașului Reparații cu decapare mecanizată
39 Centru Izvorul Rece Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
40 Centru Bd. Eroilor – 15 Noiembrie Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
41 Centru Castanilor si intersecție cu 15 Noiembrie Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
42 Centru Agrișelor Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
43 Centru Roșiorilor Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
44 Centru Karl Lehman Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
45 Schei Învățătorilor Reparații cu decapare mecanizată carosabil
46 Schei După Iniște Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
47 Schei Traian Demetrescu Refacere pavaj
48 Schei Piatra Mare Refacere pavaj
49 Schei Fundătura Țibleș Reparații pavaj
50 Schei Petőfi Sandor Reparații cu decapare mecanizată
51 Schei Egalității Reparații cu decapare mecanizată si rigola
52 Schei Podul Crețului Reparații zid de sprijin
53 Schei Trotuș Reparații pavaj
54 Schei Vasile Saftu Reparații cu decapare mecanizată carosabil
55 Schei Constantin Brâncoveanu Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
56 Schei Prundului Reparații cu decapare mecanizată carosabil
57 Schei Castelului Reparații cu decapare mecanizată carosabil
58 Valea Cetății Valea Cetății Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
59 Valea Cetății Muncii Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
60 Valea Cetății Cernei Reparații trotuare
61 Valea Cetății Parcul Trandafirilor(Crișului) Reparații alei
62 Valea Cetății Molidului Reparații cu decapare mecanizată carosabil
63 Dârste – Noua Cireșului Reparații cu decapare mecanizată carosabil + soluționare scurgere ape
64 Dârste – Noua Lacul Noua(str. Murelor) Reparații trotuare/alei
65 Dârste – Noua Nucului Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
66 Dârste – Noua Prunului Reparații cu decapare mecanizată carosabil + trotuare
67 Poiana Brașov DN 1E intre Poiana BV – Râșnov (Valea Sticlăriei) Reparații cu decapare mecanizată carosabil

 

#GazetaBrasovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult