Adrian Veștea (PNL) – „ Oricum am privi acest eveniment istoric pentru județul nostru, inaugurarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav ne aduce tuturor doar lucruri bune”
În primul rând, legătura directă cu Europa și lumea largă. Avem cu toții frați, surori, părinții, copii sau prieteni plecați în străinătate. Nu mai suntem nevoiți să îi așteptăm pe la București, Cluj, Târgu Mureș sau Sibiu. Ei se pot întoarce acasă, aici, la Brașov.
Județul nostru era deja în topul destinațiilor alese de turiștii români și străini. Odată cu deschiderea aeroportului, turismul și banii generați de această activitate vor crește de la lună la lună. Noi zboruri directe îi vor aduce în judeţul Brașov pe toți cei interesați de Brașov sau Transilvania, oameni care au evitat să vină aici pentru a nu sta cinci-șase ore pe Valea Prahovei și a ajunge direct epuizați la destinație.
Impulsul pe care îl va simți piața imobiliară și valoarea tuturor ramificațiilor orizontale ale acestei piețe dinamice vor genera un bine în cascadă în întregul județ și în regiune.
Uniunea Europeană este construită pe principiul mobilității. Începând de joi, 15 iunie, pe lângă oameni și servicii, mărfurile vor ajunge și vor circula mai repede cu ajutorul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav. Așezarea fericită în centrul țării și accesul lejer din Brașov înspre patru-cinci județe limitrofe vor da un impuls fără precedent unor structuri logistice care vor crește greutatea și valoarea zonei, la nivel național.
Redăm în cele ce urmează mesajul transmis de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, înainte de încheierea „Zilelor Porţilor Deschise la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”:
„Da, Braşovul are aeroport, aceasta este vestea pe care v-o dau! Dumnezeu a fost alături de noi pe tot parcursul realizării acestui obiectiv şi a fost cu noi şi în aceste douză zile de sărbătoare, în care am fost feriţi de ploaie şi am fost lăsaţi să ne bucurăm şi să trăim cu toţii un moment de excepţie. Este un moment pe care îl aşteptăm de foarte multă vreme, un moment cu care astăzi suntem contemporani.
Începând de joi, 15 iunie, pe acest aeroport vom avea şansa să ne aşteptăm prietenii, fraţii, familia.
Acest aeroport n-ar fi putut să se realizeze fără încrederea dumneavoastră. Dumneavoastră, braşovenii, sunteţi cei care v-aţi dorit un asemenea obiectiv pe care eu mi l-am asumat exact acum şapte ani, când mi-am dat demisia din funcţia de primar al Râşnovului, după câştigarea celui de-al patrulea mandat, şi am venit la Consiliul Judeţean să-l ducem la bun sfârşit.
Permanent am avut sprijinul dumneavoastră, tot timpul v-am auzit încurajându-mă, iar ceea ce contează foarte mult este că pe lângă echipa noastră, a braşovenilor, am avut alături de noi o echipă puternică la Consiliul Judeţean Braşov care a respectat graficele de execuţie şi a reuşit implementarea acestui proiect.
Da, este adevărat, nu am avut de la început resursa financiară necesară, dar am avut curajul să implementăm proiectul, deoarece am fost convins că vor veni alături de noi foarte mulţi parteneri. Am avut astfel de oameni care ne-au fost alături şi vreau să le mulţumesc pe această cale.
De asemenea, vreau să mulţumesc instituţiilor statului, atât celor din Ministerul Transporturilor – ROMATSA, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, cât şi tuturor celor care au făcut posibil ca acest obiectiv investiţional de importanţă capitală pentru noi toţi să prindă contur.
Uneori am fost criticaţ – şi poate pe bună dreptate, având în vedere că nici eu n-am ştiut cum se construieşte un aeroport în România, după 50 de ani. Dar nu o spun eu, o spun oamenii de specialitate, în cei şapte ani în care m-am implicat în implementarea acestui proiect, nu aş fi putut să scurtez mai mult timpii, nu aş fi putut să găsesc alte soluţii care să ne conducă mai rapid la momentul finalizării acestui obiectiv.
Vreau să vă asigur că aeroportul este al vostru, al tuturor. Vă rog să-l folosiţi cu plăcere, dar vă rog să nu mă întrebaţi de ce nu avem anumite destinaţii, deoarece destinaţiile le veţi dicta dumneavoastră, iar companiile aeriene care doresc să opereze pe aeroportul nostru vor să decoleze şi să aterizeze la Braşov cu aeronavele pline. Or acest lucru puteţi să-l faceţi doar dumneavoastră, braşovenii, şi cei din vecinătatea noastră, din Covasna, Harghita, din Sibiu şi din întreaga Regiune Centru.
Acest aeroport ne este destinat tuturor şi trebuie să-l folosim cu toţii, în aşa fel încât să ajungem la acea performanţă pe care ne-o dorim, aceea de a avea rentabilitate, de a fi un model de bune practici şi în acest domeniu, aşa cum noi, braşovenii, ştim să implementăm modele de bune practici în multe domenii.
Mai sunt câteva zile până joi, 15 iunie, când îmi închei misiunea numărul unu din activitatea mea de până acum. Nu va fi responsabilitatea mea dacă apa este scumpă la un magazin, dacă a întârziat avionul sau dacă s-au pierdut bagaje. Vor fi alte persoane cu responsabilităţi, pe care vă rog să le trageţi la răspundere, fiindcă doar astfel putem obţine ceea ce ne dorim – un aeroport funcţional la standarde cât mai bune.
Vreau să mai spun un lucru de suflet pentru mine: să mulţumesc încă o dată celor care au sprijinit proiectul – echipa Consiliului Judeţean Braşov, dumneavoastră – braşovenii, instituţiile statului. Inclusiv evenimentul din aceste două zile a fost posibil cu o implicare foarte mare şi cu sacrificii din partea multor oameni, unii aflaţi în activitatea de serviciu, dar foarte mulţi voluntari, precum şi cu sprijinul multor instituţii, autorităţi şi parteneri din mediul privat.
Vă mulţumesc tuturor că aţi făcut posibil ca astăzi să fim într-un număr atât de mare aici, la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, pe care vă îndemn să-l folosiţi cum trebuie, pentru că doar în felul acesta putem să-l eficientizăm”.
#GazetaBrașovului