Zilnic online

Soluții inedite pentru problemele din educație la Brașov

Activistul civic Radu-Valentin Paul aduce în atenția publică idei inovatoare pentru a rezolva situația locurilor din creșe și grădinițe, precum și altele din educație

43

 

Lipsa infrastructurii din educație este o provocare serioasă pentru brașoveni. În fiecare an locurile din creșe, grădinițe și școli, sunt insuficiente. Copiii noștri sunt înghesuiți peste numărul legal în clase și unii rămân pe afară, pentru că nici așa nu ajung locurile. La multe școli se învață în două schimburi. Construcția unei astfel de clădiri durează mult, mai ales pentru că sunt mai mulți pași birocratici de făcut. Dacă azi se decide construcția unei școli noi, durează aproximativ 2 ani de zile până să poată începe construcția. Iar când începe construcția există șanse reale să câștige licitația un constructor a cărui prestație să lase de dorit. Pe lângă acestea, mai este o provocare și găsirea finanțării unei astfel de investiții.

 

Activistul civic Radu-Valentin Paul, președintele Asociației Brașovul Altfel, aduce în atenția noastră o soluție pentru această provocare, respectiv un parteneriat public privat care să rezolve bine și rapid această situație. Într-o postare pe o rețea de socializare, acesta propune soluții și pentru statutul învățătorului în comunitate sau pentru integrarea practicării unui sport de către copii în educația lor.

 

Redăm mai jos tot textul:

Tot ce ține de educație ar trebui gestionat de Agenția Metropolitană Brașov, pentru că este o chestiune care nu poate fi limitată la nivel de o localitate. Localitățile din zona metropolitană sunt foarte interconectate. Municipiul Brașov are datoria de a prelua conducerea în această direcție și să susțină cât de mult poate măsurile de mai jos.

  1. Implementat sistemul finlandez. Ca model autohton ne putem inspira de la Municipiul Buzău, unde acest lucru s-a făcut încă din anul 2021. Sistemul finlandez este dovedit ca fiind cel mai bun din lume.
  2. Avem nevoie de clădiri noi pentru învățământ, iar cea mai rapidă variantă este ca primăria să cumpere clădiri în care pot funcționa rapid creșe, grădinițe și școli. O variantă este cumpărarea spațiilor în care funcționează deja creșe, grădinițe și școli private.
  3. După ce s-a cumpărat ce s-a putut, trebuiesc construite clădiri noi pentru instituțiile de învățământ. O variantă rapidă pentru aceasta este un parteneriat public privat cu firme din anumite domenii. Companiile din domenii care contribuie substanțial la bugetul local să construiască clădiri, apoi să le doneze primăriei, iar Consiliul Local le oferă o reducere de taxe și impozite în semn de recunoștință pentru gestul făcut. Exemple de astfel de domenii: mall-uri, clădiri de birouri, fabrici, etc.. Există companii care plătesc impozite locale de 1 milion de euro anual. Cu 1 milion de euro se construiește o grădiniță sau școală pentru câteva sute de copii. Prin această metodă putem să avem în câțiva ani de zile reglat necesarul de infrastructură școlară.
  4. În fiecare școală amenajate săli de mese, unde elevii să servească o masă caldă zilnic, pe modelul american.
  5. Oferit bani, vouchere și alte facilități cadrelor didactice, astfel încât să aibă venituri mai mult decât decente. Astfel este stimulată angajarea în domeniu și este oferit acestora statutul pe care îl merită în societate. Nivelul de venituri rezultat, respectiv țintit, trebuie stabilit împreună cu experți în sociologie.
  6. Sportul este o parte importantă din educația copiilor. Avantajele practicării unui sport: viață sănătoasă, intelingența emoțională, lucrul în echipă, independența, socializare și abilități de lider. Cea mai importantă provocare în această direcție este lipsa infrastructurii sportive. Trebuie construite terenuri și săli de sport! Recomand, pentru început, concentrarea pe sporturile de masă și cele mai populare sporturi individuale: baschet, fotbal, handbal, volei, hochei, rugby, futsal, oină, dansuri, polo, gimnastică, tenis, atletism, arte marțiale / sporturi de contact (box, karate, mma, kickbox, etc…). În paralel cu aceste construcții, Consiliul Local să ofere subvenții cluburilor sportive, în funcție de numărul de sportivi minori pe care îi au înscriși.”

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult