Zilnic online

Consiliul Județean Brașov – „ Regretăm situația creată între DanAir și Romatsa, dar suntem convinși că se pot găsi soluții lucrând împreună, cu bună credință, toți cei care suntem interesați în buna funcționare a Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav”

Consiliul Județean nu se poate substitui nici vreunui operator aerian, nici furnizorului serviciilor de trafic aerian și nici managementului aeroportuar. Din păcate, însă, ne vedem prinși cumva la mijloc, într-o dispută de pe urma căreia toată lumea nu are decât de pierdut: în primul rând pasagerii, dar și comunitatea brașoveană, Regia Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, Romatsa și compania Dan Air.

88

Consiliul Județean Brașov, prin vocea fostului său președinte, actualul ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, s-a angajat față de brașoveni că va construi Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Acest angajament a fost îndeplinit.

Consiliul Județean nu se poate substitui nici vreunui operator aerian, nici furnizorului serviciilor de trafic aerian și nici managementului aeroportuar. Din păcate, însă, ne vedem prinși cumva la mijloc, într-o dispută de pe urma căreia toată lumea nu are decât de pierdut: în primul rând pasagerii, dar și comunitatea brașoveană, Regia Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, Romatsa și compania Dan Air.

Firește, nu putem rămâne indiferenți față de această situație. Suntem alături de conducerea aeroportului pentru că și noi, administrația județeană, la fel ca şi comunitatea pe care o reprezentăm și care și-a dorit aeroportul, ne dorim ca acest obiectiv să funcționeze, să se dezvolte și să ofere servicii de bună calitate pasagerilor.

Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a devenit operational la data de 15 iunie 2023, cu respectarea termenul asumat de Consiliul Judeţean Braşov, ROMATSA RA şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR). Am fost conștienți de la început că ne asumăm un mare risc să deschidem un aeroport nou, în condițiile în care piața aviației abia își revine după pandemia COVID19. Sunt deja câteva mii de brașoveni care au beneficiat de serviciile aeroportului de la Brașov și numărul lor va crește în continuare.

Efortul depus pentru a construi un aeroport confortabil, de a implementa ultimele tehnologii atât în terminalul de pasageri, cât și pentru dirijarea aeronavelor, a fost făcut cu gândul la viitorii pasageri. Aeroportul a fost realizat pentru avea destinații de zbor, pentru a satisface nevoia de a călători rapid și in condiții de confort pentru locuitorii regiunii noastre și pentru turiștii care ne vizitează.

Suntem un aeroport nou, iar programul anunțat inițial și pentru care am fost certificați de AACR a ținut cont de toate resursele avute la dispoziţie şi de considerentele de siguranţă.

 

Am inițiat discuții cu operatorii aerieni, astfel încât pe viitor să se poată flexibiliza programul, dar nu e ceva care se poate face peste noapte. Sunt reglementări europene pe care și aeroportul, și companiile aeriene, și ROMATSA trebuie să le respecte astfel încât să fie asigurată siguranța pasagerilor.

Regretăm situația creată între DanAir și Romatsa, dar suntem convinși că se pot găsi soluții lucrând împreună, cu bună credință, toți cei care suntem interesați în buna funcționare a Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav.

Sunt în continuare zboruri programate pe aeroport, avem discuții și cu alte companii aeriene care vor începe operarea. Înainte de deschidere era dificil să convingem că suntem o destinație viabilă, însă acum există certitudini, avem un aeroport deschis, cu servicii la standardele cerute de regulamentele europene.

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult