Zilnic online

Poiana Brașov va găzdui un complex traseu pentru sania de vară

- Traseul va avea o lungime de aproape 1.000 de metri, cinci spirale, cea mai înaltă fiind de 13 metri, și șase poduri. Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici –

60

 

Consiliul Local a aprobat în ședința de astăzi studiul de fezabilitate pentru construirea unei sănii de vară, care va fi situată în partea stângă a pârtiei Bradul și va avea o lungime de 990 de metri.

Proiectul construirii saniei de vară face parte din programul „Poiana Brașov – stațiunea celor 4 anotimpuri”, prin care municipalitatea își propune să creeze puncte de interes care să facă stațiunea atractivă și în afara sezonului de schi. Pe lângă sania de vară, un alt proiect important, aflat deja în derulare, este amenajarea de trasee de mountain-bike.

Sania de vară va fi amplasată în partea stângă a pârtiei Bradul, cu punctul de acces la pistă în apropierea stației inferioare a telecabinei Capra Neagră, pe platoul de lângă Centrul de Agrement. Pentru a-i crește spectaculozitatea, traseul prevede mai multe zone de întoarcere, care oferă o mai bună panoramă, cu înălțimi cuprinse între 7 și 13 metri, și zone supraînălțate pentru supratraversarea unor trotuare sau căi de acces, sau pentru a crea pantele necesare pentru urcare sau coborâre.

Instalația de sanie de vară va avea o lungime pe partea de urcare de 550 m și pe traseul de coborâre de 990 m și include 60 de sănii. Acestea vor fi echipate cu un sistem de monitorizare a distanței între două vehicule succesive, astfel încât, la detectarea saniei din față, senzorii montați pe sania din spate să acționeze frânele magnetice. Acești senzori sunt alimentați cu baterii, montate și ele pe sănii, care se vor încărca rapid în stația inferioară, între zone de debarcare și cea de îmbarcare.

Pe tot traseul saniei de vară se va monta un sistem de protecție (gard sau similar) astfel încât nu va fi posibil accesul pe traseul instalației.

Pe traseul de coborâre vor fi montate 5 spirale cu diametrul de aproximativ 18-20 m, astfel:

  1. Spirala 1 – cu un unghi de înfășurare de 430 grade și o înălțime de aproximativ 8 m;
  2. Spirala 2 – cu un unghi de înfășurare de 320 grade și o înălțime de aproximativ 7 m;
  3. Spirala 3 – cu un unghi de înfășurare de 750 grade și o înălțime de aproximativ 13 m;
  4. Spirala 4 – cu un unghi de înfășurare de 400 grade și o înălțime de aproximativ 7 m;
  5. Spirala 5 – cu un unghi de înfășurare de 250 grade și o înălțime de aproximativ 7 m.

Pe parcursul traseului de coborâre, înălțimea de rulare va fi între 0,6 și 13 m, iar lățimea traseului este de maxim 3 metri.

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult