Zilnic online

„ Șcheienii păcăliți de vulpe” sau „ Eu v-am spus….”

Deși titlul pare desprins din Ion Creangă, situația nu este departe de adevăr. Un șir de forțări, minciunele mai mult sau mai puțin grave, manipulări fine, dar și grosolane au dus la o situație aberantă.

670

 

De ce aberantă? Pentru că una comunicăm prin grai articulat sau postăm pe Facebook, și alta reiese când avem răbdare să răsfoim documentele și explicațiile scrise ale Primăriei Brașov. Când ajungem la documente constatăm că aleșii noștri umblă după cai morți „pe pereți” cărora încearcă să le vândă potcoavele.

 

Dar cu dealurile din Șchei cum mai stăm? Le mai salvăm, le mai lăsăm? Că le-am salvat odată de ne-am trezit cu primar USR. Mai salvăm ceva? Sau ne facem, doar așa, pentru palmares și pentru încă o tentativă de a câștiga alegerile?

 

În 16 ianuarie 2023, Primăria Brașov lansează o dezbatere publică cu privire la reglementarea construcțiilor pe terenuri în pantă, dezbatere la care toți cei interesați puteau lua parte. Și au venit rând pe rând, cetățeni interesați, locuitori ai cartierului Șchei din Brașov, antreprenori, dezvoltatori imobiliari, specialiști invitați de către Primăria Brașov, jurnaliști și executivul primăriei.

 

Amestecați bine în grupul acesta pseudo-omogen, printre cetățenii interesați, era și un grup de cetățeni, haideți să le spunem profund interesați de subiect, printre care și scriitorul mascat Marian Godină, de profesie polițist, ocupația fiind aceea de scriitor, vlogger, blogger, mămică, activist civic și, mai nou, constructor. Venise pe post de persoană interesată să sprijine comunitatea din Șchei. Probabil. Sau la invitația USR să „întrețină” atmosfera. Sau tanti jurnalista a cărei progenitură respiră prin Primăria Brașov sub aripioara Flaviei Boghiu, cu salariu de la stat. Și care își asuma răspunderea civilă sau penală pentru faptele altora, la nivel declarativ.

 

La respectiva dezbatere a ieșit un pic de „circuleț” pentru că, pe deoparte dezvoltatorii imobiliari și antreprenorii dezbăteau cu argumente și pe text de lege, pe când partea adversă explica mai mult prin huiduieli, amenințări și jigniri, că dreptatea e de partea lor deși, juriștii și avocații ce trebuiau să țină partea executivului, se cam contraziceau. Na, doi juriști, două păreri, trei juriști, patru păreri. Bine, în sală mai respirau și câteva zeci de șcheieni cărora le vin dealurile în cap și li se deplasează casele la vale. Și care trăiesc un calvar atunci când plouă și le refulează canalizările.

 

După ședința de toată minunea, unde toți au venit ca să plece cam în același stadiu în care au venit, adică nelămuriți car convinși că…., viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu a găsit de cuviință să-și verse năduful pe Facebook, spunând despre dezvoltatori că sunt șmecheri și golani. Sau ceva de genul. Asta după ce declarase că „ Am lansat în dezbatere publică Regulamentul privind construcțiile în pantă. Având în vedere caracterul deosebit al patrimoniului natural al municipiului Brașov, dealurile din Șchei, zonele care trebuie protejate și pentru care trebuie să avem un set de reglementări specifice privind construcțiile, s-a lansat în consultare și se va supune aprobării Consiliul Local Regulamentul privind construcțiile în pantă. Acest regulament clarifică și reglementează la nivel de detaliu propunerile privind felul în care se poate construi pe patrimoniul natural deosebit din municipiul Brașov, în speță terenurile în pantă”.

 

            Una peste alta, proiectul buclucaș a ajuns pe masa consilierilor locali. La prima ședință, atât PNL cât și PSD au spus „pas”. La a doua ședință, care a fost cu public, și la care bineînțeles a participat și polițistul-mămică-scriitor-constructor-blogger-vlogger pe post de vocea care „îngâna” concurența, cu scopul de a o încurca, PSD a propus un amendament și regulamentul „a trecut” cu votul lor și a USR-ului. A trecut e un fel de-a spune pentru că mai jos explicăm, cu referire la un document al Primăriei Brașov și de ce nu poate fi pus în aplicare. Adică s-a cam muncit degeaba, oamenii au fost puși pe drumuri și păcăliți. Cu toate acestea, USR-ul și-a declarat victoria și și-a reînnoit jurămintele de a salva dealurile. Și șcheienii.

La pagina 3 a documentului emis de către Primăria Brașov sub numărul 23-40019-PMB , emisă la finalul lunii mai 2023, scrie negru pe alb „ documentul intitulat „ Reglementări juridice și tehnice cu privire la întocmirea documentațiilor de urbanism pentru construirea pe terenuri în pantă” nu constituie o documentație de urbanism, aceasta reprezentând în mod fundamental un instrument de lucru dedicat profesioniștilor din domeniul urbanismului, ca sprijin în elaborarea viitoarelor documentații de urbanism care vor reglementa terenurile din zona de referință”.

Mai mult, reglementările în cauză nu au fost elaborate cu scopul de a constitui „ baza legală la aprobarea viitoarelor planuri urbanistice zonale”.

 

Pagina 4 – Reglementări juridice și tehnice cu privire la întocmirea documentațiilor de urbanism pentru construirea pe terenuri în pantă” nu au caracterul unei documentații de urbanism sau a unei documentații de amenajarea teritoriului (…) caracterul acestor reglementări fiind acela de instrument de lucru dedicat specialiștilor în vederea elaborării viitoarelor documentații de urbanism”.

 

Pagina 5 – „ Atragem atenția asupra faptului că reglementările tehnice și juridice în cauză, nu impun interdicții de construire ori un regim de protecție special, ci doar identifică zonele în care este necesară întocmirea unor documentații de urbanism în conformitate cu prevederile legislației în vigoare cu incidență în domeniul de referință, documentații de urbanism viitoare care vor fi, în fapt principalele instrumente de reglementare și planificare pentru terenurile din zona de referință care pot modifica regimul juridic și tehnic al acestor terenuri”.

 

Pagina 9 – „ Majoritatea teritoriului ce face obiectul HCL nr. 27/2023 se află în zonele de protecție ale unor obiecte de patrimoniu clasate. Reglementările juridice și tehnice cu privire la întocmirea documentațiilor de urbanism pentru construirea de terenuri în pantă nu modifică reglementările urbanistice ale acestor Unități Teritoriale de Referință.”

 

Cum? Adică e un fel de ghid? O recomandare? O hârtie cu niște cuvinte pe ea? Are valoare juridică? E maculatură? Pentru asta „au urlat” USR-iștii până au căzut leșinați. Cam, da.

 

Oare scriitorul-mămică-polițist-vlogger-blogger-constructor ce zice de treaba asta? Dar tanti jurnalist, adânc implicată în promovarea propriei progenituri în viața politică și administrativă?

 

SALVEAZĂ ACEST DOCUMENT DEALURILE DIN ȘCHEI ȘI DĂ SATISFACȚIE ULTRAȘILOR USR DIN BRAȘOV?

 

NU !

 

Să tragem niște concluzii.

 

USEREALA afectează grav. În principiu sănătății mintale. Pentru că te trimite pe niște „ fente” de rămâi încurcat. Membrii USR, aripa ultra, ăia care dorm cu poza lui Coliban și Boghiu sub pernă, n-ar recunoaște în veci că au făcut circ pentru…nimic.

 

Ajută „ circul” făcut de USR care și-a adus agitatorii de partid la dezbateri cu ceva pe locuitorii din Șchei care și-au pus speranța în această hotărârea a Consiliului Local? Evident, NU!

 

Dar pe cine ajută? Pe nimeni. A fost muncă în zadar. USR-ul a ieșit în presă și pe Facebook proclamând o victorie. Numai că obiectul victoriei nu există. Au câștigat….nimic!

 

Singura care a „ câștigat” a fost Flavia Boghiu. Acum pare o persoană interesantă, un politician „ de scenă”, matur. Bine, ea fiind de fapt, vai „ mama ei” din punct de vedere politic. Undeva între vuvuzelă și trompetă.

 

A mai „ câștigat” Coliban la capitolul imagine. Pare salvatorul Șcheiului, el fiind, de fapt, un ilustru „ picat de pe lună” care nu numai că nu înțelege resorturile administrației publice, dar divaghează cu un talent deosebit pe temă, precum și pe alte teme pe care nu le înțelege. Și pe care nu le va înțelege în veci.

 

Și cu brașovenii cum rămâne? Exact…așa cum am stabilit.

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult