Zilnic online

Primul pacient român tratat în străinătate după exploziile produse la Crevedia a revenit cu bine în țară

Primul pacient român tratat în străinătate după exploziile produse la Crevedia a revenit cu bine în țară, în această noapte. Este vorba despre un pompier în vârstă de 28 de ani din București, care a primit îngrijiri și tratament la Spitalul universitar Graz, din Austria.

75

”L-am întâmpinat în această noapte pe tânărul nostru pompier întors acasă după tratamentul medical în străinătate. M-am bucurat că starea lui de sănătate este bună și va putea să revină la viața normală în scurt timp. I-am mulțumit pentru curaj și pentru că, împreună cu colegii săi, a intervenit să-și salveze semenii și să securizeze zona afectată de exploziile puternice. Avem vești bune și despre ceilalți doi români tratați în Austria. Pe ei și pe toți românii noștri, pompieri și civili, îngrijiți acum în unități medicale din străinătate, îi așteptăm cu bine acasă!”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

În prezent, 11 pacienți cu arsuri mai sunt tratați în unități medicale din afara țării –  în Belgia (2 pacienți), Italia (2 pacienți), Austria (2 pacienți), Germania (4 pacienți) şi Norvegia (1 pacient), în condițiile în care  la scurt timp după producerea exploziilor a fost activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul persoanelor rănite  în exploziile de la  Crevedia, în unități medicale din străinătate.

Pacienții tratați în unități medicale din străinătate, precum și cei tratați în spitale din România pot fi însoțiți de membri ai familiei. Aceștia vor primi sprijin financiar pentru a le putea fi alături răniților pe perioada spitalizării, potrivit deciziilor stabilite în ședința de Guvern din 31 august 2023.

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult