ANGAJAȚII TEATRULUI ,,SICĂ ALEXANDRESCU”, PROTESTE LA PRIMĂRIA BRAȘOV
SINDICATUL INDEPENDENT AL SALARIAȚILOR DIN TEATRUL ,,SICĂ ALEXANDRESCU”, PROTESTE ÎN FAȚA PRIMĂRIEI BRAȘOV/ ANGAJAȚI HĂRȚUIȚI LA TEATRUL ,,SICĂ ALEXANDRESCU” DIN BRAȘOV
Sindicatul Independent al Salariaților din Teatrul ,,Sică Alexandrescu” Brașov, afiliat la Federația Sindicatelor din Instituții de Cultură și Blocul Național Sindical, atrage atenția supra managementului defectuos al instituției de cultură materializat prin hărțuirea permanentă a unor salariați, presiuni făcute pe membri de sindicat de a se retrage din organizația sindicală având în vedere că sindicatul a susținut apelul public făcut de cei trei colegi, Stegaru Diana-Flavia, Solomon Elena și Cârstea Marin Becheru către Primăria Municipiului Brașov, pentru a opri abuzurile managerului interimar.
De asemenea, PROTESTĂM VEHEMENT împotriva modului în care se organizează concursurile pentru ocuparea posturilor de manageri și împotriva felului în care se exercită controlul activității lor.
Slăbiciunile acestui sistem au făcut ca în ultimii 20 de ani Teatrul „Sică Alexandrescu” să fie lăsat pe mâna unui singur om, respectiv directorul sau managerul, care, de cele mai multe ori, a făcut din instituție o adevărată ,,afacere personală”. Actele instituţiei, contractul de manager interimar și mai ales contractele de colaborare sunt ținute bine sub cheie, la Compartimentul salarizare personal, deși conform legii, acestea trebuie puse și la dispoziția Sindicatului, care a cerut acest lucru.
Consiliul de Administrație nu are practic nicio putere, iar cel mai important compartiment al Teatrului, cel Artistic, NU are niciun reprezentant în acest organism de conducere. Postul de Șef compartiment artistic este ținut vacant de ani de zile, pentru ca managerul să poată controla singur activitatea Teatrului.
În felul acesta se iau așa-zise măsuri disciplinare draconice, doar împotriva unor angajați care nu sunt în grațiile managerului interimar și în același timp se fac plăți strigătoare la cer către angajații care susțin poziția managerului interimar și joacă după cum cântă acesta, chiar dacă melodia fredonată este extrem de falsă.
Urmările managementului defectuos al instituției constau în următoarele fapte probate:
Până în anii trecuți a fost angajată timp de 10 ani, pe postul de secretar literar, o doamnă de la București care venea cel mult odată pe lună la Teatrul „Sică Alexandrescu”, dar lua salariul pentru normă întreagă, lună de lună, timp de 10 ani.
De șapte ani este plătit lună de lună, cu normă întreagă (minim 5000 lei net/lună) un regizor brașovean stabilit la București, care prin fișa postului- pe care și-a făcut-o singur pe vremea când era director- are obligația de a monta un spectacol odată la doi ani. Adică, angajatul nostru actual pe post de regizor, vine și lucrează două luni, odată la doi ani și primește pentru asta, prin salariu, 25.000 de euro pentru acel spectacol, în timp ce la teatrele private, un regizor care montează un spectacol primește 3.000-4.000 de euro.
Conducerea Teatrului „Sică Alexandrescu” mai plătește cu normă întreagă doi actori care au un spectacol, cel mult două pe lună și face programul instituției, în funcție de zilele în care aceștia pot veni la Brașov, după programul pe care îl au la alte Teatre la care ei mai sunt angajați. Cu toate acestea ei sunt pontați în fiecare zi ca prezenți la Teatrul brașovean și de asemenea sunt pontați prezenți și la celelalte Teatre unde mai sunt angajați. Restul actorilor și personalul auxiliar trebuie să ”joace” după ”disponibilitățile” colegilor privilegiați de manager, pentru că pe aceștia nu îi controlează nimeni!!! Dacă îndrăznești să ridici aceste probleme, managerul interimar îți cere explicații pentru că defăimezi instituția!
Managerul a decis singur, ca și în toate deciziile de altfel, fără acordul Consiliului de Administrație, să execute la o firmă din București un decor, pentru o piesă la Sala Studio, pentru care a plătit 16.000 de euro. Asta în condițiile în care Teatrul ,,Sică Alexandrescu” are ateliere bine dotate și specialiști care au executat decoruri mult mai complicate. Această cheltuială s-a făcut pentru 20 de spectatori, câți mai încap pe lângă decorul cu pricina.
Un alt abuz de dată recentă al managerului constă în desfacerea contractului individual de muncă al doamnei Stegaru Diana Flavia care a fost angajată pe postul de secretar literar, i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, iar doamna Solomon Elena, angajată pe post de consilier juridic, a fost determinată să plece, ambele fiind semnatare ale apelului public făcut către Primăria Municipiului Brașov.
Măsura în care Teatrul ”Sică Alexandrescu” respectă legislația, este limpede demonstrată de numeroasele procese pierdute în instanță de către instituție, de-a lungul timpului.
Având că autoritățile sunt ,,surde” la apelurile sindicatului și la adresele depuse de sindicat prin care a atras atenția asupra aspectelor menționate, conducerea sindicatului a luat decizia de a protesta prin pichete organizate în fața instituției și/sau în fața Primăriei Brașov, iar în eventualitatea în care Primăria Brașov nu se va implica și va rezolva problemele menționate, unele dintre acestea cu iz penal, sindicatul va recurge și la alte forme de protest.
Informații de contact:
Ovidiu Grădinar, președinte Sindicatul Independent al Salariaților din Teatrul ,,Sică Alexandrescu” Brașov: 0745 983 191
Constantin Bărbulescu, secretar general Sindicatul Independent al Salariaților din Teatrul ,,Sică Alexandrescu” Brașov: 0770 882 470
#GazetaBrașovului