Zilnic online

Alexandra Crivineanu (PSD) – Strategia politică a USR pentru Brașov se rezumă la minciună și manipulare

Minciună și lipsa oricărui respect față de brașoveni în ședințele de Consiliu Local!

421

Liderul de grup al consilierilor social-democrați, Alexandra Crivineanu reacționează după cea mai recentă ședință a Consiliului Local

“ Brașovenii trebuie să cunoască adevărul! Practicile administrației și ale consilierilor locali USR din Primăria Brașov ating cote alarmante de la o ședință la alta, de la o lună la alta! Minciunile și ipocrizia celor din USR nu trebuie să se răsfrângă asupra brașovenilor!
Domnule Coliban, nu mai deturnați atenția de la subiectele importante ale Brașovului, pe care, după 3 ani de mandat nu ați fost în stare să le gestionați: mirosurile pestilențiale, zero benzi dedicate bicicletelor sau transportului în comun, zero parcuri sau zone verzi, zero viziune pentru zona CET sau Cetățuie, nici urmă de școala buffer sau de vreo investiție majoră în oraș! Doar ilegalități scoase la iveala de Curtea de Conturi și multe, multe minciuni și noroi aruncate în noi, consilierii locali!
Nu, stimați brașoveni, diversiunile și deturnarea atenției de către Boghiu, Coliban și gașca, nu ne fac cinste nouă, consilierilor locali PSD, ci doar ne ambiționează să ne continuăm munca, să vă arătăm întotdeauna adevărul și să fim pentru proiectele frumoase, legale și trainice ale Brașovului.
Minciunile aruncate în spațiul public legate de spațiile deținute de PSD sunt exemple ale unor practici pe care, ce să vezi? Fix ei le arătau cu degetul, acum 3 ani, în campania electorală! Partidul Social Democrat Brașov folosește un singur spațiu, respectiv sediul de pe strada George Barițiu nr. 1. Restul spațiilor (mici, fără sursă de încălzire și fără toalete), menționate de viceprimarul Boghiu sunt folosite de consilierii locali și sunt destinate pentru audiențe, fiind închiriate în baza unor contracte de închiriere, evident cu plata aferentă.

USR Brașov promovează minciuna și manipularea cu scopul de a câștiga capital politic. Primarul Coliban și viceprimarul Boghiu sunt într-o evidentă campanie de imagine. Niște oameni fără viitor politic au ajuns să conducă un oraș și, este evident faptul, depășiți cu mult de problemele brașovenilor. Singurul lor scop este să mai primească un mandat la conducerea administrației Brașovului pentru a demonstra în continuare lipsă de profesionalism și de responsabilitate.” a adăugat Crivineanu.

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult