Zilnic online

Programul RABLA în Brașov – doar 928 de dosare aprobate

- Administrația Fondului pentru Mediu a transmis primăriei lista cu beneficiarii. De astăzi pot depune actele la Direcția Fiscală -

1.250

 

În cursul zilei de marți, Administrația Fondului pentru Mediu a transmis Primăriei Brașov lista cu cei care s-au înscris în programul ,,Rabla Local’’, un program care oferă fiecărei persoane suma de 3.000 de lei dacă renunță la autoturismul uzat pe care îl are în proprietate.

928 de brașoveni vor beneficia de acest stimulent, după ce depun documentele prevăzute în acest program la Direcția Fiscală. Diferența între acest program și celelalte programe ale AFM pentru casarea autovehiculelor uzate este că, solicitanții din cadrul programului ,,Rabla Local’’ nu trebuie să își achiziționeze un alt autoturism, ci primesc această sumă direct în cont.

„Începând de astăzi, brașovenii care au aplicat pentru stimulentul de 3.000 de lei în cadrul programului ,,Rabla Local’’ pot depune documentele pentru a primi acești bani. AFM ne-a transmis lista cu persoanele eligibile, sunt 928 de brașoveni care în următoarele săptămâni vor scăpa de rable și vor primi acest stimulent. Vorbim de aproape 2,8 milioane de lei, din care 80% vin de la AFM și 20% din bugetul local. Dar cel mai important este că, în câteva săptămâni, aproape 1.000 de locuri de parcare se vor elibera de aceste mașini, din care multe sunt pe domeniul public, și, mai ales, că aceste mașini nu vor mai polua orașul. Vom implementa și vom susține toate programele care au ca scop un aer mai curat pentru brașoveni și un oraș mai prietenos cu locuitorii săi”, a declarat autoritățile.

Cei care au fost declarați eligibili, conform listei publicate pe site-ul Direcției Fiscale, pot depune documentele prevăzute la articolul 5.3.1. din procedură: fie direct la Direcția Fiscală Brașov, Str. Dorobanților, nr. 4, prin Biroul Sinteză, Analiză și Registratură; fie online prin intermediul portalului de servicii electronice la adresa: https://serviciielectronice.brasovcity.ro/cmsSE/categories/taxe-si-impozite/persoane-fizice sau prin e-mail, la adresa: dirfiscala@dfbv.ro

Beneficiază de acest stimulent de casare, cei care îndeplinesc următoarele condiții:

a) au domiciliul în municipiul Brașov;

b) dețin în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani și se află în evidențele fiscale ale municipiului Brașov, cu excepția persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;

c) nu au obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;

d) nu au obținut și nici nu sunt pe cale să obțină finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020—2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020—2024, pentru același autovehicul uzat cu care participă în program;

e) nu au fost condamnați pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;

f) se angajează să predea spre casare și să radieze din circulație și din evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;

g) se angajează că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

 

Conform ghidului de finanțare, AFM asigură 80% din stimulentul de casare, iar Primăria Brașov va cofinanța proiectul cu 20% din stimulent. Astfel, fiecare brașovean care vrea să scape de mașina lui veche va primi suma de 3.000 de lei, adică stimulentul acordat beneficiarului care va preda spre casare și radiere din circulație și din evidența fiscală a unui autovehicul uzat.

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult