Performanță managerială și administrație publică locală

Aparent sunt termeni total diferiți prin prisma experienței ultimilor ani în țara noastră. Și totuși există din ce în ce mai multe exemple de reușită în actul administrativ, ca urmare a performanței unor oameni care ocupă posturile respective.

De la excepție la regulă s-ar putea ajunge însă.

În activitatea mea profesională am lucrat peste 20 de ani în niște corporații multinaționale din domeniul financiar bancar care se situează în Top 500 Forbes ca și cifră de afaceri. Ca dimensiune cifra de afaceri a fiecăreia este cam cât PIB-ul anual al Romăniei. Parte a trainingului prin care am trecut a fost și vizitarea unor sucursale ale acestor companii din țara lor de origine. Am fost uimit de performanța lor, aparent fără un efort deosebit. Aceasta până ni s-a explicat cine erau directorii acelor sucursale. Fiecare dintre ei erau foști top manageri din cadrul companiei care au avut o carieră internațională, conducând fie ca directori generali, fie ca directori comerciali sau financiari subsidiare ale grupului din alte țări. Pe final de carieră erau „recompensați” fiind numiți directori de sucursală în orașele lor, acolo unde aveau familiile. Punând în practică experiența căpătată în zeci de ani de activitate, conducând mii de oameni și bugete de sute de milioane de euro, în unități mici cu doar căteva zeci de oameni, invariabil aveau niște performanțe extraordinare. Dar oamenii erau motivați să arate la ei acasă cât de buni erau. Și erau. Așa că totul se întămpla natural, aparent fără efort și fără greșeli. Dar erau parte a unei gândiri centrată pe performanță.

Așa că, dacă mă întorc la începutul acestor rânduri, s-ar putea ca și în administrația publică românească să se facă performanță urmând același principiu. Partidele ar trebui să-și selecteze candidații dintre persoanele care au făcut performanță în viața lor, care au o situație și un nume de apărat, care provin din comunitățile respective și care au o situație.

Cu alte cuvinte, nu ar mai promova ca și „comandanți de divizii” indivizi care nu au condus în viața lor măcar o grupă sau un pluton.

Și uite așa, de la un buget cât o prună, jumulit de câțiva, s-ar ajunge la un buget cât un pepene, din care s-ar îndestula întreaga comunitate.

Dar responsabilitatea ar fi a partidelor care nu ne-ar mai pune să alegem între mai multe variante discutabile dacă nu chiar rele.”