Lucian Patrașcu,PSD Brașov – „Primăria Brașov trebuie și poate să se implice în problema minorilor dependenți de stupefiante”
Este nevoie să ne unim eforturile și să acționăm acum pentru a face din Brașov un oraș în care tinerii să crească în siguranță, departe de flagelul consumului de substanțe interzise. Avem această responsabilitate față de generațiile viitoare
Astăzi, în calitate de președinte al organizației municipale a PSD Brașov, aș dori să atrag atenția asupra unei probleme serioase cu care ne confruntăm cu toții – creșterea alarmantă a consumului de substanțe interzise în rândul adolescenților și tinerilor din România. Acesta este un flagel care ar trebui să ne preocupe pe toți, deoarece afectează direct viitorul generațiilor tinere și al societății în ansamblul ei.
Consumul de droguri nu este o problemă minoră care poate fi ignorată. Este o amenințare la adresa vieților tinerilor noștri și a viitorului nostru ca societate. Avem datoria să ne mobilizăm și să luăm măsuri concrete pentru a contracara această problemă.
Partidul Social Democrat a luat deja măsuri în acest sens, cu mult înainte ca problema să fie discutată în CSAT. Există un proiect de lege inițiat de PSD care ia măsuri structurale în această privință și care prevede creșterea nivelului de educație și conștientizare a consumului de substanțe interzise, creșterea pedepselor pentru cei care fac trafic de stupefiante și înființarea de centre de dezintoxicare și consiliere psihologică pentru cei dependenți de droguri.
Însă nu putem lăsa această sarcină doar în mâinile autorităților centrale. Municipalitatea poate și trebuie să aibă un rol definitoriu pe plan local. Astfel, propun municipalității alocarea de bugete pentru a veni în ajutorul tinerilor consumatori și a familiilor acestora. Este extrem de important ca acești tineri să aibă acces la teste de laborator care să depisteze consumul de droguri și la terapie psihologică pentru a-i ajuta să depășească această dependență. Acest ajutor poate fi sub forma unor vouchere pentru analize medicale de specialitate ce pot depista substanțele interzise, precum și sub forma unor vouchere pentru terapie psihologică, atât pentru tinerii dependenți de droguri, cât și pentru familiile acestora.
Trebuie să fim aproape de brașoveni, și să înțelegem faptul că există familii în Brașov care nu își permit să achite un set de analize complet pentru un elev dependent de droguri sau ședințe de psihoterapie. Consumul și dependența de substanțe interzise afectează atât consumatorul cât și familia acestuia, psihoterapia fiind necesară în majoritatea cazurilor și pentru părinții consumatorului minor.
Împreună cu Organizația Municipală a PSD Brașov, susținem cu tărie măsurile care vor contribui la combaterea consumului de droguri și la protejarea tinerilor. Prioritatea noastră este conturarea unui viitor sigur, sănătos și fericit pentru generațiile tinere.
Este nevoie să ne unim eforturile și să acționăm acum pentru a face din Brașov un oraș în care tinerii să crească în siguranță, departe de flagelul consumului de substanțe interzise. Avem această responsabilitate față de generațiile viitoare.
Primăria Brașov trebuie și poate să se implice în problema minorilor dependenți de stupefiante.
Lucian Pătrașcu, președintele Organizației Municipale a PSD Brașov
#GazetaBrașovului