Zilnic online

„Hoție și prostie la RIAL”/ Comunicat din partea Sindicatul Liber al Salariaților din Cadrul Societății Rial Brașov

Domnule primar Allen Coliban, ați promis public că lucrurile la RIAL S.R.L. se vor îmbunătăți, promisiune făcută public în anul 2021, însă promisiunea dumneavoastră a fost doar o fumigenă aruncată în vânt pentru a mai bifa un..., como se zicie în engleză? Task! Rușine pentru toată această mascaradă pe care o girați cu numele dumneavoastră.

173

Sindicatul Liber al Salariaților din Cadrul Societății Rial Brașov ia act cu îngrijorare față de declarațiile din presă ale directorului general al RIAL S.R.L. – Chirilă Buga Elena prin care aceasta acuză angajați ai serviciului tehnic că aceștia își fac program după bunul plac al acestora.Este mai mult decât îngrijorător, pentru o persoană care conduce o „companie municipală de construcții” (ținem să îi aducem aminte doamnei director pe această cale faptul că, activitatea principală a societății este: Administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract, cod CAEN 6832) să iasă în presă și să își strige propria incompetență și neputință.

În acest sens, ținem să îi atragem atenția doamnei director asupra următoarelor aspecte:

– în afara programului de muncă este dreptul fiecărui cetățean al României anului 2023 să facă orice altceva decât să meargă la serviciu;

– decizia la care face aceasta referire, culmea decizie emisă de către domnia sa, încalcă flagrant drepturile angajaților în sensul că, obligă angajații serviciului tehnic, fără acordul acestora, la muncă suplimentară zilnică de câte o jumătate de oră, motiv pentru care vom înștiința Inspectoratul Teritorial de Muncă asupra acestui abuz și vom solicita sancționarea angajatorului pentru încălcarea drepturilor angajaților;
– să sancționezi angajații societății în baza unei decizii profund imorale și ilegale demonstrează neputință și nepricepere;

– programul de iarnă despre care se amintește în articolul respectiv de presă nici măcar nu este reglementat în Contractul Colectiv de Muncă, contract care se pare că pentru directorul societății este doar o fițuică;

– să spui despre niște salarii că ajung și la 11.000 lei brut, ar trebui să îți asumi acest lucru și să spui cine ia aceste salarii, nu să induci opinia publică în eroare că vezi doamne muncitorii iau asemenea salarii, ci să o spui apăsat că aceste salarii le iau persoane din conducerea societății, persoane care nu fac altceva decât să se pună contra oamenilor și care sunt total aservite conducerii;

– să ne explice directorul general – Chirilă Buga Elena, cu un salariu de peste 33.000 lei brut/lună cum a ajuns să își „tragă” acest salariu, conform unei înregistrări apărute în spațiul public și dacă prejudiciul cauzat de aceasta, conform spuselor președintei de Consiliu de Administrație – Maria Oprea, din perioada interimatului a fost recuperat, perioadă în care și-a „atras” niște salarii mai mari decât suma prevăzută în contractul de mandat;

– să spui faptul că femeile din Serviciul administrativ au fost agresate este cel mai josnic mod cu putință de a reacționa, faptul că angajații și-au spus nemulțumirile într-un mod civilizat, asta nu înseamnă agresiune, înseamnă că acești oameni s-au săturat de modul în care aceștia sunt hărțuiți sistematic de către conducere, o conducere care prin acțiuni abuzive încearcă să distragă atenția de la problemele reale: prost management și incompetență totală, bine condimentate cu nesimțire crasă, pe model Coliban, probabil așa au învățat ei acolo, la școala lor de progresiști;

– să iei peste 33.000 lei salariu și să vii în fața muncitorilor și să le spui acestora să vină cu soluții și lucrări arată slaba pregătire, incompetență și iresponsabilitate duse la cote alarmante;

– să ameninți angajații că nu își vor primi salariile pe luna noiembrie și decembrie demonstrează de asemenea capacitățile de „mare” manager și cunoscător al nevoilor unei societăți ca RIAL S.R.L.;

– înțelegem frustrările doamnei director, referitor la faptul că la presiunile făcute de aceasta angajații serviciului tehnic nu au ieșit din sindicat, dar asta nu îți dă dreptul să hărțuiești constant și reprobabil acești oameni care vin la serviciu pentru a munci, pentru a-și primi drepturile salariale, pentru a avea un trai decent și să pună pe mesele familiilor lor o pâine câștigată cinstit nu fabricată imoral, ilegal și penal prin laboratoarele conducerii acestei societăți;

– să te comporți cu oamenii din subordine în manieră dictatorială și să ascunzi sub preș că ai vândut un imobil la exorbitanta sumă de 723 lei nu arată altceva decât ” Hoție și prostie la RIAL”.

Este regretabil faptul că, în anul 2023 se întâmplă asemenea lucruri, este regretabil că sunt numite în funcții de conducere persoane care mint fără să clipească, este regretabil că după 34 de ani de la revoluția anticomunistă încă mai sunt persoane care nu înțeleg că drepturile și libertățile fiecărui cetățean sunt garantate prin constituție și legi specifice.

Domnule primar Allen Coliban, ați promis public că lucrurile la RIAL S.R.L. se vor îmbunătăți, promisiune făcută public în anul 2021, însă promisiunea dumneavoastră a fost doar o fumigenă aruncată în vânt pentru a mai bifa un…, como se zicie în engleză? Task!
Rușine pentru toată această mascaradă pe care o girați cu numele dumneavoastră.

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult