Zilnic online

Cetatea Râşnov, închisă și anul acesta

72

Cetatea Râșnov, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România, rămâne cu lacătul pe poartă, pentru al patrulea an la rând.

Cetatea medievală Râşnov nu va putea fi vizitată cel mai probabil nici în acest an, ca urmare a faptului că lucrările de reabilitare nu au fost finalizate.

Acesta este al patrulea an de când Cetatea Râşnov este închisă circuitului turistic.

Lucrările de restaurare au început în anul 2020 şi ar fi trebuit să fie finalizate pe 1 iunie, anul trecut.  În luna iunie a anului 2022, lucrările au fost finalizate în proporţie de doar 50%. Însă, şantierul a fost închis, asta după ce  constructorul care se ocupă de lucrări şi autorităţile locale au început să se judece în instanţă.

Trebuia făcută o expertiză a lucrărilor care s-au executat până în momentul de față și a lucrărilor ce urmează să se execute, practic, ce a rămas de reabilitat. Această expertiză a fost finalizată la sfârșitul anului trecut și urmează să parcurgem pașii legali în ceea ce privește proiectul de reabilitare a Cetății. La sfârșitul anului trecut, în ultima ședință de Consiliul Local am obținut și o etapizare a proiectului. Asta în condițiile în care am obținut o derogare de la ADR Centru, prin prelungirea alocării fondurilor nerambursabile. Practic, vom putea atrage în continuare fonduri nerambursabile pentru acest proiect, dar etapizat”, 
a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Râşnov, Răzvan Iancu.

 

Sursa – MassMediaTV.ro

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult