Zilnic online

„Don Giovanni”, chiar de ziua lui Mozart, la Opera Brașov!

Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, de la ora 18.30, în Sala Operei, chiar de ziua marelui Mozart, vă invităm să urmăriți spectacolul cu opera „Don Giovanni”, scrisă de compozitorul austriac.

37

Miercuri, 24 ianuarie 2024, de la orele 11.00 și 13.00, în Sala Operei, fiindcă este zi liberă, așteptăm copiii, părinții și bunicii la spectacolul „Peter Pan”, pe muzica lui Laurențiu Profeta și libretul scris de Eugen Rotaru, după James Matthew Barrie.

Premiera acestui spectacol a avut loc, la Opera Brașov, în 2021, în vreme de pandemie. Peter Pan, băiatul care nu vrea să crească mare, și-a pierdut umbra. Wendy îl pândește și chiar îl așteaptă pe Peter Pan, deoarece are un secret: ea este cea care a găsit umbra lui Peter Pan și, pentru a-l ajuta, ea îi va coase umbra, ca Peter să nu o mai piardă. Peter Pan îi invită pe Wendy și pe frățiorii ei în Țara de Nicăieri, o țară a visurilor și a întâmplărilor minunate, unde pot ajunge doar în zbor. În Țara de Nicăieri, însă, sunt și pericole: Căpitanul Hook, dușmanul lui Peter Pan și Crocodilul Tic-Tac, care îl urmărește pe Căpitan. Ajunși în Țara de Nicăieri, Wendy acceptă să devină mama tuturor copiilor aduși în acel loc și se alege drept răsplată cu o casă. Cântecul ei le trezește celor doi frați, John și Michael, un dor aprins de casa părintească și cu toții își doresc să se întoarcă la părinții lor. Peter Pan nu li se va alătura, dar îi va ajuta să se salveze.

În distribuție: Peter Pan – Marius Tămășanu, Wendy – Mihaela Marele, John – Irina Iftene, Michael – Daniela Surdeanu, Mama – Simona Manole, Tata – Dan Ionescu, Hook – Lorand Cristian, Crocodilul – Sonia Hazarian, Copiii pierduți – Valer Lucaciu, Daniel Vâlcoci, Mihai Burlacu, Florin Grama, Pirații – Matei Rada, Adrian Scriminț. Își dă concursul Baletul Operei Brașov.

Regia artistică este semnată de Iulian-Ioan Sandu. Scenografia: Rodica Garștea.

Coregrafia: Alexandru Fotescu. Mișcarea scenică: Cristina Rotundu. Asistent regie:

Valentina Mărgăraș. Regie scenă: Marilena Aldea.

• Spectacolul durează o oră și 15 minute și nu are pauză.

Pentru aceste evenimente, nu mai sunt bilete disponibile!

Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, de la ora 18.30, în Sala Operei, chiar de ziua marelui Mozart, vă invităm să urmăriți spectacolul cu opera „Don Giovanni”, scrisă de compozitorul austriac.

„Don Giovanni” este o operă în două acte, pe un libret de italianul Lorenzo da Ponte, vechi colaborator al lui Mozart Premiera absolută a avut loc la „Ständetheater” din Praga, la data de 29 octombrie 1787, sub conducerea muzicală a compozitorului, fiind primită de public cu entuziasm. Însă, în timp ce Mozart termină „Don Giovanni”, tatăl său se îmbolnăvește și moare la 28 mai 1787. Leopold a jucat un rol important în educația muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie și contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart, de aceea figura paternă este prezentă și în „Don Giovanni”.

Subiectul acestei opere este inspirat de o legendă spaniolă, apărută în Evul Mediu, despre Don Giovanni, un aventurier şi un seducător etern, care a căutat perfecțiunea, a trăit viața și experiențele ei la intensitate maximă. Lucrarea prezintă ultima zi din viața lui Don Giovanni, a acestui cuceritor, se pare un caz real, care a sedus nu mai puțin de 2000 de femei. Acţiunea se petrece în Sevilla, în secolul al XVIII-lea, opera fiind o frescă a societății acelor timpuri. Richard Wagner spunea despre „Don Giovanni” că este „opera operelor”, un spectacol provocator, o „dramma giocoso”, așa cum o subintitulează chiar Mozart, în care tragicul se îmbină cu comicul, divinitatea cu pământescul, creând astfel o dramaturgie de contrast. Pentru a sublinia acest aspect, reprezentația de la Opera Brașov beneficiază de efecte multimedia.

În distribuția spectacolului, îi vom regăsi pe artiștii: Don Giovanni – Valentin Marele, Donna Anna – Aida Pascu (invitată), Leporello – Marian Rește, Donna Elvira – Anda Pop, Don Ottavio – Liviu Iftene, Zerlina – Andromeda Nemeș (debut), Masetto – Alexandru Chiriac, Comandorul – Dan Popescu. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov.

Conducerea muzicală a acestui spectacol va fi asigurată de maestrul Traian Ichim. Regia artistică poartă semnătura lui Cristian Mihăilescu.

Scenografia: Șerban Iuca. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Coregrafia: Nermina Damian. Asistent coregrafie: Cristina Rotundu. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Regie scenă: Marilena Aldea.

• Spectacolul durează trei ore și are o pauză.

Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!

Fiindcă biletele pentru evenimentul de sâmbătă s-au epuizat în doar câteva minute de când au fost puse în vânzare, vă invităm la repetiția generală pentru public. Aceasta va avea loc vineri, 26 ianuarie 2024, de la ora 11.00, în Sala Operei, în aceleași condiții de spectacol.

Preț bilete: 30 lei

Biletele se pot achiziționa atât online, de pe site-ul www.bilet.ro, cât și de la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Informații se pot obține la telefon: 0268/419.380.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult