Zilnic online

„Proaspăt inauguratul parc – La Iepure – poartă amprenta incapacității administrative a lui Allen Coliban” – Lucian Patrașcu, PSD Brașov

499

Aleile, în loc să ofere o plimbare lină și sigură, prezintă pe alocuri defecte evidente. Pavajul este sărit în câteva locuri, fapt ce pune în pericol vizitatorii. În plus, asfaltul pistei de pump truck a fost turnat direct pe nisip, lucru care va duce în foarte scurt timp la degradarea căii de rulare. O asemenea neglijență nu poate fi trecută cu vederea. Cei responsabili trebuie să răspundă!

Dar poate cel mai trist aspect este absența locurilor de joacă pentru copii sub 5 ani. Cum este posibil ca un parc proaspăt inaugurat să nu ofere nici măcar un colț de joacă pentru cei mai mici dintre noi?

Se presupune că o astfel de investiție, finanțată din bani europeni, să fie complet funcțională la momentul inaugurării. În cazul parcului „La Iepure”, nu doar că s-au ignorat aspectele legate de siguranță și durabilitate, dar aproape că s-a și ratat oportunitatea de a crea un spațiu cu adevărat valoros pentru brașoveni.

Allen Coliban ne demonstrează din nou faptul că nu are capacitatea de a administra coerent. Mai mult, administrația USR a Brașovului trebuie să-și revizuiască procesele de supervizare și recepție a proiectelor finanțate din fonduri publice, inclusiv cele nerambursabile. Fiecare leu investit trebuie să contribuie la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, iar standardele de execuție trebuie să fie la nivelul așteptărilor. Cetățenii Brașovului merită spații publice de calitate, care să reflecte respectul față de comunitate și față de investițiile realizate din fondurile publice.

Brașovul are nevoie de multe îmbunătățiri, de la parcuri și locuri de joacă pentru cei mici, până la infrastructură rutieră, pasaje și locuri de parcare. Situația parcului „La Iepure” nu trebuie să fie doar un semnal de alarmă pentru administrația locală, ci și un punct de plecare pentru o schimbare necesară în modul în care Brașovul se dezvoltă și își respectă angajamentele față de cetățeni.

Este timpul pentru o abordare mult mai responsabilă, una care să pună pe primul loc calitatea și sustenabilitatea proiectelor.

Lucian Patrașcu, președintele Organizației Municipale Brașov a PSD        

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult