Zilnic online

Pasajele auto sub și supraterare sunt următorul pas pentru dezvoltarea Brașovului – Lucian Patrașcu, PSD Brașov

Administrația Coliban se face că nu vede și că nu înțelege faptul că Brașovul a devenit un oraș cu un trafic auto extrem de aglomerat. Singurele două proiecte pe care le avansează în spațiul public pe această temă sunt restricționarea traficului auto în centrul istoric al Brașovului și construirea de piste de biciclete.

699

 

            Coliban se face că nu vede faptul că traficul auto este aproape zilnic blocat și că șoferii pierd zilnic zeci de minute în trafic în aproape tot orașul. Pentru Coliban și actuala administrație USR a Brașovului nu există ambuteiajele zilnice de pe străzile 13 Decembrie, Aurel Vlaicu, Hărmanului, B-dul Gării, B-dul Saturn și Calea București.

Actuala administrație USR a Brașovului demonstrează că nu are viziune de viitor și că nu este interesată de confortul și bunăstarea brașovenilor!

Asta în ciuda faptului că în repetate rânduri am propus administrației conduse de Allen Coliban o serie de proiecte care ar duce la eficientizarea traficului auto. Brașovul are nevoie acută de decongestionarea traficului auto. Brașovul are nevoie de construirea unei serii de pasaje rutiere în punctele cele mai aglomerate ale orașului – zona Trei Alimentare, zona 13 Decembrie – Aurel Vlaicu – B-dul Gării, zona Stadionului – Lungă – Calea Făgărașului, zona sensului giratoriu dintre Centura Brașovului și ieșirea spre Tărlungeni, zona Narciselor, ieșire spre Sânpetru și podul hobanat din zona Sălii Sporturilor.

Nu putem vorbi despre Brașov în termeni de dezvoltare socială și economică atât timp cât suntem deficitari la capitolul infrastructură rutieră.

Cu toții ne dorim un oraș modern, dezvoltat, un oraș al oportunităților, un oraș în care să trăim, să lucrăm și să ne educăm copii în confort. Cu toții ne dorim creșterea calității vieții. Aceste lucruri sunt indisolubil legate de infrastructura rutieră și de o strategie SMART de mobilitate urbană. Strategie pe care Coliban este incapabil să o creeze, în viziunea lui existând doar soluția restricționării traficului auto.

Coliban și USR se opun dezvoltării Brașovului! Acest lucru este extrem de clar! Rezultatul lipsei de acțiune și al proastei administrări a Municipiului Brașov îl simțim zilnic pe pielea noastră, în zecile de minute în care în loc să fim alături de familie, stăm în traficul aglomerat și ignorat ani la rând de către administrația Coliban.

Sub administrația USR, Brașovul în loc să evolueze, a devenit un oraș cu un viitor incert, murdar și aglomerat, care suferă îngrozitor la aproape orice capitol care ține de administrația publică locală. Brașovul trebuie să devină un exemplu de bune practici, inclusiv în gestionarea traficului auto.

Lucian Pătrașcu, președintele Organizației Municipale Brașov a PSD    

 

#GazetaBrașovului     

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult