Zilnic online

„Noi nu suntem bătaia de joc a primarului speriat de alianța PSD-PNL” – Alexandra Crivineanu (PSD) – Video

Îi solicit primarului Coliban să își ceară scuze public pentru atitudinea pe care a avut-o față de consilierii locali, în ședința de vinerea trecută.

335

 

 

Consilierul local Alexandra Crivineanu, lider de grup al consilierilor locali PSD Brașov, își exprimă totalul dezacord față de limbajul inadecvat și lipsit de respect folosit de primarul Coliban în cadrul ședințelor de Consiliu Local.

 

“ Am asistat vineri, cu uimire, la adevărata față a primarului Coliban, din păcate, în plenul ședinței de Consiliu Local, acolo unde ar trebui respectate solemnitatea ședinței și calitatea participanților.

 

Pe de altă parte, mă bucur că acest personaj care a făcut ca Brașovul să fie în cădere liberă în ultimii 4 ani, și-a dat arama pe față și a putut fi văzut și auzit de un oraș întreg, atunci când ne-a adresat cuvinte precum “mitocani”, „expirați”, „golani”, „incompetenți”, „nesimțiți”, „căței”.
Acesta e primarul Coliban, stimați brașoveni! Un om care se află în perioada aceasta într-o stare de panică, de agitație, de presiune electorală, reacționând în cel mai josnic mod cu putință față de interpelările noastre, proiectele propuse sau orice alt mod de a dialoga cu noi, consilierii locali, reprezentanții brașovenilor în forul decisiv al acestui oraș.

Din păcate, pe lângă lipsa de transparență de care dă dovadă de 4 ani de când USR s-a instaurat în Primăria Brașov, asistăm acum și la neputința unui bărbat a cărui singură armă sunt cuvintele și injuriile adresate consilierilor locali de la PSD și PNL. Respectul, inclusiv față de doamnele de la masa Consiliului Local este zero.

Așa cum este el: primarul ZERO. Și vinovat pentru tonul agresiv și insultător, pentru crearea unui climat nefavorabil dialogului constructiv și colaborării.

Mai mult, fiind un astfel de exemplu negativ pentru întreaga comunitate și echipă, ajungem să întâlnim cazuri precum al colegei mele, care a fost grosolan înjurată de un funcționar al Primăriei, în plină ședință de comisie, live, caz girat de comportamentul primarului în funcție.
E timpul să stopăm golăneala, jignirile și abuzurile administrației USR!” spune Alexandra Crivineanu.

 

Totodată, Alexandra Crivineanu își exprimă dezamăgirea față de astfel de practici și subliniază importanța respectului reciproc și a comunicării civilizate în procesul decizional local: “Este imperativ ca liderii locali să ofere un exemplu pozitiv și să promoveze o cultură a dialogului respectuos în beneficiul comunității.”

 

În lumina acestor evenimente, Alexandra Crivineanu solicită public primarului Coliban să își controleze comportamentul și să adopte un limbaj potrivit funcției sale, respectând demnitatea și integritatea membrilor consiliului local.

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult