Scripcare, noi te votăm, dar … auzi ? Hai să-ți spun ceva !
Încep prin a recunoaște că sintagma “hai să-ți spun ceva”, nu e a mea. E plagiat. Am o prietenă care dacă iti spune : “Auzi? Hai să-ți spun ceva”, înseamnă că e nasol. Ceva nu e bine.
Într-adevăr, tu ai dreptate în general așa în ceea ce spui acuma pe la podcasturi si pe grupuri. Ăsta a făcut praf totul, sau aproape totul. Cu parcările nimic. Ceva concret în general, nu a făcut nimic, aproape a distrus RIAL-ul, a vândut un apartament cu 2 camere cu 700 de lei – bine, nu el personal, dar nici nu l-am auzit să ia atitudine. Și minte, minte frate de îngheață apele. De fiecare dată când i se cere socoteală se smiorcăie pe tipic progresist – userist : că nu e lăsat, că e sabotat, că lumea nu-l place, că oamenii sunt răi … smiorc, smiorc !
Acuma tu te legi pe bună dreptate de terminalul de la gară.
Te legi pe bună dreptate de podul hobanat.
Te legi pe bună dreptate de faptul că gara este poartă de intrare în oraș și multe altele.
Ai dreptate tu în general, dar hai să-ți spun ceva : ai fost primar 20 de ani. De ce nu le-ai făcut? Gara era? Era. Pod hobanat era? Păi nu era. De ce nu l-ai făcut? Gara este infectă de 24 de ani? Este.
Păi atunci ?
Vi acuma în precampanie și-l cerți p-ăsta, dar tu ?
În altă ordine de idei noi te votăm că totuși, trecând peste cele de mai sus, tu ai mai făcut pentru Brașov și nu prea ai mințit. Ăsta cu fătălăii lui a făcut doar fov-uri si festivaluri de drogați. Și trei rahați în curtea Bisericii Negre. Și ne-am săturat de încălzire globală și așa-zise orașe verzi și de dictatura trotinetiștiilor și ca nefirescul să ne fie băgat pe gât ca fiind firesc …
Te votăm dar …., stăm geană !
A, uitasem, lasă-ne frate cu filmările cu copăceii și cu brăduleții, zi de proiecte mari zi cum reiei investițiile alea de sute de milioane pe care le-a pierdut primărică ăsta. Ce dracu frate, un primar nu e grădinar. Un primar are – printre altele – o armată de grădinari. Ce dracu ați avut în cap, de v-ați filmat tu cu Veștea plantând, de parcă ați fi argați? Parcă sunteți la căpșuni, zici că puneti ceapă…v-am și căutat în piață. E penibil. Jur. Zi de proiecte mari. Lasă lopata. Lopătari ai o armată. Noi te votăm, tu pune-i la muncă ! Frate, una peste alta, ai făcut, ai fost pentru Brașov, nu te știu mințind, nu ești fătălău, nu te-am auzit smiorcăind. Te-am auzit urlând, dar nu smiorcăind. Ai votul meu !
Bogdan Gabriel 9, aprilie 2024
Text preluat de pe Opinii Brașovene