Zilnic online

Economistul Lucian Patrașcu este candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Brașov

Candidatul PSD la funcția de Președinte al Consiliului Județean Brașov, și-a depus astăzi în mod oficial candidatura pentru un mandat în fruntea administrației județene, dar și lista de candidați pentru Consiliul Județean. El a venit însoțit la Biroul Electoral Județean de o parte din echipa sa de consilieri județeni, dar și de către Președintele Organizației Județene PSD, senatorul Marius – Alexandru Dunca.

429
Patrașcu a declarat – „Candidatura mea la Consiliul Județean este despre oameni și despre nevoile lor, despre proiecte reale de infrastructură si de sănătate care ne vor permite să creștem din punct de vedere economic și în următorii 10 ani, dar și despre reducerea diferențelor dintre brașovenii care trăiesc în comune și cei care locuiesc în orașe sau în municipii.
Candidez la Consiliul Județean pentru că am viziunea necesară pentru ca Brașovul să își atingă adevăratul potențial economic, turistic și social.”
Acesta a mai transmis – „Am experiență administrativă, managerială, din mediul privat, dar am și experiența dobândită în mediul academic, capacitatea de a construi și de a manageria proiecte și îmi doresc un Județ în care proiectele de infrastructură să ușureze viața oamenilor, care să nu mai piardă, blocați, ore în trafic. Totodată, îmi doresc un județ care să le ofere brașovenilor acces la o infrastructură de sănătate modernă, cu o rețea de dispensare moderne și dotate cu aparatură nouă, în care brașovenii să își poată face analizele și investigațiile medicale aproape de casă.”
Prezent la depunerea candidaturilor, senatorul Marius – Alexandru Dunca a declarat că este extrem de încrezător în șansa lui Lucian Patrașcu la Consiliul Județean.
„Lucian Patrașcu este un profesionist, are experiență atât în mediul privat, cât și în administrația publică. PSD Brașov susține la Consiliul Județean un om al cifrelor, economist și profesor al Academiei de Studii Economice, un exponent al unei generații tinere de oameni care fac politică.” a transmis senatorul.
„Lucian Patrașcu este dovada faptului că în PSD poți să îți construiești o carieră politică.” a conchis Dunca.

 

Biroul de presă PSD Brașov, 25 aprilie 2024

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult