Lucian Patrașcu (PSD) – „PNL își abandonează comunitățile din Județul Brașov – Primarii PNL candidează la Consiliul Județean”
Lista de consilieri județeni ai PNL Brașov reflectă faptul că Adrian Veștea își bate joc de alegători.
Dacă în 2016 acesta a candidat pentru funcția de primar al orașului Râșnov și pentru funcția de consilier județean la Consiliului Județean Brașov, abandonând râșnovenii după alegeri, în 2023, Adrian Veștea lasă președinția Consiliului Județean Brașov pentru a pleca pe un post de ministru. Deși acum promite că va rămâne la conducerea Consiliului Județean, asta în cazul în care va câștiga la alegeri, propriul istoric personal îl trădează. Adrian Veștea va fugi spre alte demnități de stat, așa cum a făcut-o cu râșnovenii în 2016 și cu cetățenii județului Brașov în 2023.
Mai mult, acesta forțează acum adăugând pe lista consilierilor județeni propuși cetățenilor pentru scrutinul din 9 iunie 2024, primari în funcție (Feldioara, Ghimbav, Tărlungeni). Cu alte cuvinte, Adrian Veștea ne transmite faptul că aceștia își vor abandona mandatele, și electoratul, pentru a prinde un post de consilier județean. La fel cum la rândul lui, Veștea și-a abandonat de DOUĂ ORI electoratul. Și sunt convins că dacă va avea prilejul, o va face și a treia oară.
Pe lângă faptul că PNL Brașov trece printr-o criză gigantică de credibilitate la nivelul județului Brașov, strategiile de campanie ale lui Veștea, care aduce primari din diverse localități din județ, deputați și consilieri locali în funcție ne indică și faptul că din punctul de vedere al resurselor umane angrenate în acest joc politic, PNL-ul lui Veștea stă extrem de prost.
Adrian Veștea dă dovadă de trei lucruri. În primul rând dă dovadă de un comportament duplicitar, înghesuind pe lista consilierilor județeni oameni care au obligații în fața propriului electorat, fiind fie deputați, fie primari. În al doilea rând ne sugerează faptul că PNL Brașov este „pe persoană fizică”, ceea ce decredibilizează acest partid în ochii brașovenilor. În al treilea rând Adrian Veștea încearcă prin toate tertipurile și strategiile posibile să manipuleze cetățenii, propunându-le o listă de consilieri județeni, în care candidații vin doar cu numele, pentru ca după alegeri să se retragă.
Am toată convingerea că pe 9 iunie 2024 cetățenii județului Brașov vor alege SCHIMBARE PENTRU DEZVOLTARE și nu liste de partid întocmite pe „persoană fizică”.
Lucian Patrașcu, candidatul PSD pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean Brașov
#GazetaBrașovului