Zilnic online

Alexandra Crivineanu (PSD): Cerem să se oprească circul din Primărie!

Coliban se joacă cu democrația și înțelege greșit conceptul de dezbatere publică. Dezbatere nu înseamnă să convoci ședința pe Facebook și consilierii locali să afle ultimii.

32

 

Ședința de astăzi a fost convocată marți, pe Facebook, fără a informa consilierii locali, cum era normal. Noi am primit ordinea de zi la distanță de 24 de ore după ce a informat brașovenii.

Este ședintă de îndată. Nu se justifică urgența, în condițiile în care noi ne-am mai exprimat opinia și votul pe aceste puncte.

Nu se dorește o dezbatere reală, s-a ajuns ca ședințele de CL să fie folosite ca arme electorale, de propagandă.

Coliban se joacă cu democrația și înțelege greșit conceptul de dezbatere publică. Dezbatere nu înseamnă să convoci ședința pe Facebook și consilierii locali să afle ultimii.

Totodată, ne întrebăm de ce nu convoacă brașovenii la fiecare ședință de Consiliu Local. Dându-le toate detaliile: unde să se înscrie, ce proceduri să parcurgă pentru a lua cuvântul în plen, etc. Face asta doar discreționar?

Confundă Consiliul Local și rolul acestei structuri cu aplaudacii de partid.

Prin această ședință de CL, pentru care nu se justifică urgența, Coliban nu vrea nimic pentru Brașov! Vrea să facă scandal și să continue circul pe care l-a făcut 4 ani.

Nu vom participa la ședințele de CL convocate de Coliban până când Flavia Boghiu nu își va da demisia (așa cum a promis public!) și se vacantează locul de viceprimar.
Brașovul are nevoie de o bună administrare!
Nu de un post de viceprimar blocat.

Refuzăm să stăm la aceeași masă, tocmai cu cei care sunt promotorii sloganului “Fără penali în funcții publice”!

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult