Zilnic online

Marius Dunca, Președintele PSD Brașov: Veștea și Coliban au preferat să facă politică în loc să investească în sănătate

Președintele PSD Brașov, Marius Dunca, subliniază eșecul administrațiilor Veștea și Coliban în ceea ce privește sănătatea brașovenilor. Senatorul îi acuză pe cei doi că au preferat să facă politică în loc să găsească soluții pentru pacienții din Brașov și din întreaga regiune. Dunca spune că Patrașcu, în calitate de președinte CJ Brașov va lua măsuri pentru modernizarea infrastructurii de sănătate.

511

“Brașovenilor le-a fost refuzat accesul la servicii medicale de calitate. Vinovații sunt cei care au condus Primăria Brașov și Consiliul Județean pentru că au preferat să facă politică în loc să se așeze la masa dialogului pentru a lucra împreună. Este nevoie de un RESTART în sistemul județean de sănătate, oamenii trebuie să beneficieze de condiții normale, nu de clădiri golite de personal sau aflate în paragină. Oricât ar încerca să ascundă gunoiul sub preș, Consiliul Județean și Primăria sunt de vină pentru cum arată azi Spitalele Astra, Mîrzescu sau Tractorul. Pe 9 iunie, Lucian Patrașcu – Președintele CJ Brașov va implementa cel mai amplu program de investiții în sănătate”, spune Marius Dunca.

 

Președintele PSD Brașov mai spune că primarii social democrați din județ investesc cu adevărat în servicii medicale de calitate.

 

“Când orgoliile politice au fost depășite, Brașovul a obținut teren pentru spital, în guvernarea PSD. Asta s-a întâmplat prin consens la nivelul clasei politice locale. Cei care conduc administrația publică locală au ales politica în loc să aleagă oamenii. În schimb, primarii PSD au investit zeci de milioane de euro în renovarea spitalelor. Mergeți, domnule Veștea la Codlea, la Zărnești, la Săcele sau la Victoria și intrați în cabinetele medicale să vedeți dacă vă place ce găsiți acolo”, mai spune Marius Dunca.

 

Senatorul social democrat îi atrage atenția lui Adrian Veștea că a abandonat comunitățile locale și că nu le-a susținut în dotarea dispensarelor prin asigurarea cofinanțării, astfel încât acestea să poată accesa fonduri europene.

 

“Nu e greu, domnule Veștea! Ați fost la Guvern dar ați adus prea puțină plus valoare Brașovului din funcția de Ministru. I-ați abandonat pe brașovenii din județ, ați lăsat dispensarele în moarte clinică în loc să le asigurați confinanțare pentru a se moderniza, pentru a se dota cu echipamente. Asta arată lipsa de preocupare!”, a încheiat Marius Dunca.

Investiții în sănătate ale primarilor PSD:

Codlea, Primar Mihai Cîmpeanu – 17 milioane RON

Zărnești, Primar Alexandru Igrișan – 87 milioane RON
Săcele, Primar Virgil Popa – 60 milioane RON

Făgăraș, Primar Gheorghe Sucaciu – 30 milioane RON

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult