Am avut bucuria să cunosc un istoric pe care-l urmăream de mult timp pe rețelele de socializare. Întâlnirea a fost complet accidentală și, mai mult, omul nu semăna deloc în realitate cu cel pe care-l vedeam pe Facebook sau la televiziuni. Cunoscut pentru viziunile de dreapta, fără derapaje și iubitor de adevăr, după părerea mea, la întrebarea nevinovată „Georgescu?”, acesta a răspuns sec:
„Georgescu? Un securist obosit!”.
Apoi mi-a relatat că acest personaj, pe care istoricul l-a descris ca fiind atins de anumite „patologii”, pare să aibă un comportament ce-i amintește de securistul personal care-l hărțuia, pe vremea studenției din anii de tristă amintire, pentru patrie, partid și popor. Aceleași gesturi, același limbaj, aceeași privire.
Discuția m-a pus pe gânduri, pentru că plasticitatea descrierii completează exact un fragment lipsă dintr-un puzzle care ilustrează ceea ce rezerviștii patriei propovăduiesc ca „Mesia – salvatorul neamului”.
Turul doi: Înapoi… sau La Gunoi?
O serie de „cetățeni de bine”, neaoși, unii dintre ei cu pușcăria „efectuată la zi”, rânjesc apoteotic dintr-o imagine postată pe o rețea de socializare. Tocmai ieșiseră de la o întâlnire cu tema „Energie, apă, hrană…” și alte promisiuni vagi. În cadrul întâlnirii, emisarul lui „Mesia”, un fel de Apostol al patriotismului original, românesc, cu toaletă în fundul curții, a transmis că „ei” sunt pregătiți să preia guvernarea și să facă… să facă… să facă… Evident, totul pentru popor și pentru binele lui.
Postări asociate
Am recunoscut printre personaje unul sau doi candidați la Senat din partea „patrioților”, un fost securist cu statut de torționar, care, pe vremea regimului de tristă amintire, ancheta femeile care făceau avorturi clandestine și ajungeau la spital cu complicații, o soție a unui pușcăriaș condamnat pentru șantaj, ea însăși posesoare de cercetări penale, câțiva rezerviști preocupați de soarta patriei, câțiva scriitori obscuri, dar „tari în clață”, un profesor universitar (sau doi) și câteva doamne.
Bănuiesc că s-au iertat reciproc pentru cele făcute înainte, pe alte vremuri. După care au intrat la „prelucrarea informativă” pe bază de aer, apă, hrană, energie. Sindromul Stockholm pare să-i fi cuprins pe toți și pe toate.
În imagine, îi arătau celui care făcea fotografia și un drapel cu o gaură în mijloc, acolo unde odată se afla stema României Socialiste. Ca să nu-i confundăm, desigur. Cei 24 de ucenici ai lui „Mesia – Securist obosit”, mari iubitori de țară. Și de popor.
Îmi imaginez că discursurile lor, rostite cu o fervoare aproape mistică, amintesc de vremurile în care lozincile comuniste umpleau piețele și străzile, doar că acum sunt înlocuite cu un naționalism înflăcărat, amestecat cu nostalgii confuze și promisiuni neverosimile.
Cei prezenți par convinși și pătrunși de misiunea lor „sfântă” – o mixtură ciudată de patriotism, ranchiună, oportunism și, da, prostie. „Turul doi” al acestui „Mesia” și al ucenicilor săi este un drum înapoi, spre umbrele trecutului, un bilet direct „la gunoiul” istoriei, dacă românii ar avea discernământul să vadă dincolo de fumul discursurilor lor. Dar, până atunci, patetismul lor continuă să se hrănească cu iluzii de mărire, sub privirea obosită, dar încă pătrunzătoare, a „securistului” care nu pare să-și fi pierdut niciodată cu adevărat influența.
