Zilnic online

Botoșani sub asediul DNA: mai mulți primari și oficiali locali, reținuți sau puși sub control judiciar pentru corupție

Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava a anunțat, într-un comunicat oficial, reținerea și punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva mai multor persoane cu funcții publice din județul Botoșani, într-un dosar de corupție de amploare, care vizează luare de mită, dare de mită și trafic de influență.
Reținuți pentru 24 de ore:
Începând cu 7 aprilie 2025, au fost reținuți:
• Petru Verginel Gireadă, primarul Comunei Mihai Eminescu, județul Botoșani – acuzat de luare de mită în formă continuă;
• Dan Oleriu, primarul orașului Flămânzi, județul Botoșani – acuzat de luare de mită;
• B.V.M., administrator de fapt al unei societăți comerciale – acuzat de două infracțiuni de dare de mită, dintre care una în formă continuă.
Cei trei au fost prezentați în data de 8 aprilie 2025 la Tribunalul Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Plasați sub control judiciar pe cauțiune:
Tot în data de 7 aprilie, DNA a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și controlul judiciar pe cauțiune (în valoare de 50.000 de euro) pentru următoarele persoane:
• Voicu Ionuț, secretar general adjunct al filialei locale a unei formațiuni politice – pentru trafic de influență;
• Ivanache Ilie, fost primar al Comunei Ungureni – pentru luare de mită și folosirea sau divulgarea de informații nedestinate publicității;
• Batâr Rareș, administratorul public al Comunei Ungureni – pentru luare de mită și folosirea de informații confidențiale în mod ilegal.
Pentru garantarea respectării obligațiilor impuse, procurorii au instituit sechestru pe bunuri imobile aparținând celor trei.
Alte măsuri preventive:
Sub control judiciar, începând tot cu 7 aprilie, a fost plasat și:
• Șchiopu Neculai, viceprimarul Comunei Coșula – acuzat de luare de mită.
Ce spun procurorii?
Postări asociate
1 din 613
Potrivit ordonanțelor emise, în cauză există date și probe care conturează starea de fapt și susțin acuzațiile formulate.
DNA menționează că toate persoanele implicate au fost informate cu privire la calitatea procesuală de inculpat și la acuzațiile aduse, în conformitate cu articolul 309 din Codul de procedură penală.
Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult