Brașov face un pas istoric: a fost semnată autorizația de construire pentru noul Spital de Pneumo și Boli Infecțioase
Brașovul se apropie de una dintre cele mai importante investiții publice din ultimele decenii. Primarul George Scripcaru a semnat autorizația de construire pentru noul Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, un proiect finanțat cu 578 de milioane de lei din fonduri nerambursabile, cea mai mare finanțare de acest tip obținută vreodată de municipiu.
După emiterea autorizației, urmează finalizarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, iar dacă toate etapele vor fi respectate conform calendarului, lucrările de construire ar putea începe chiar înainte de sfârșitul acestui an.
„Gata! Am semnat autorizația de construire pentru spital! Este un proiect important pentru Brașov. Avem licitația făcută, proiectare cu execuție la pachet. Finanțarea obținută este un pas important atât pentru investițiile municipiului, cât și pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din Brașov. O să ne apucăm de șantier!”, a declarat primarul George Scripcaru.
Primul spital public construit după 1989
Viitorul spital va fi ridicat pe strada Institutului, în apropierea CATTIA și a cartierului Avantgarden, spre ieșirea din municipiu către Ghimbav.
Este primul spital aflat în proprietatea publică a municipiului Brașov care va fi construit de la zero după căderea regimului comunist.
Un spital proiectat în jurul pacientului
Noua unitate medicală este concepută după principiul „arhitectura care vindecă”, punând accent pe confortul fizic și psihologic al pacienților.
Proiectul include:
* spații generoase și luminoase;
* curți interioare cu lumină naturală;
* materiale și finisaje calde;
* zone de relaxare la fiecare nivel;
* locuri de joacă pentru copii;
* spații dedicate aparținătorilor, inclusiv zone în care aceștia vor putea lucra de la distanță.
Postări asociate
279 de paturi și echipamente medicale moderne
Postări asociate
Spitalul va avea:
* 279 de paturi, dintre care:
* 257 pentru spitalizare continuă;
* 22 pentru spitalizare de zi;
* 15 paturi ATI;
* Compartiment de Primiri Urgențe;
* Imagistică completă cu RMN, CT și radiologie;
* Bloc operator cu două săli de chirurgie toracică;
* Laboratoare moderne;
* Farmacie;
* Bază de tratament;
* Laborator de somnologie;
* Două săli de bronhoscopie.
Vor funcționa secții dedicate pneumologiei, bolilor infecțioase, cardiologiei, oncologiei, chirurgiei toracice, îngrijirilor paliative, recuperării respiratorii și cardiovasculare, precum și compartimente specializate pentru copii și pentru pacienții cu tuberculoză.
Clădire eficientă energetic
Noua unitate medicală va respecta standardul n-ZEB+, fiind prevăzută cu:
* panouri fotovoltaice;
* pompe de căldură;
* sisteme moderne de umbrire;
* soluții pentru reducerea consumului energetic și a costurilor de exploatare.
Investiție finanțată din fonduri europene
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Lucrările de proiectare și execuție vor fi realizate de asocierea formată din Ubitech Construcții SRL, Conim Partners, Mithras Build, Leviatan Design și Copraag Entrepreneur, împreună cu subcontractanții și partenerii specializați implicați în proiect.
Dacă lucrările vor începe conform calendarului anunțat și vor fi finalizate în termenul estimat de 24 de luni de la deschiderea șantierului, Brașovul va beneficia de una dintre cele mai moderne unități medicale din România.
