Brașovul va avea un stadion nou! Contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat
Brașovul face un pas important către construirea unei arene moderne. Contractul pentru proiectarea și execuția noului Stadion al Tineretului a fost semnat, iar viitoarea construcție va avea o capacitate de 9.716 locuri.
Stadionul va fi ridicat pe actualul amplasament de pe strada Stadionului. Tribunele și peluza existente vor fi demolate, însă suprafața de joc va fi păstrată, noua arenă urmând să fie construită în jurul acesteia.
În perioada următoare vor începe procedurile pentru dezafectarea infrastructurii actuale și pregătirea terenului pentru constructor.
Noua arenă va putea găzdui competiții sportive la standarde internaționale, dar și concerte, spectacole și alte evenimente de amploare.
Postări asociate
Proiectul include:
* 9.716 locuri în tribune;
* zone pentru persoanele cu dizabilități;
* spații dedicate invitaților VIP și reprezentanților presei;
* cafenea, restaurant și sală de fitness;
* spații de relaxare și servicii;
* peste 2.300 de metri pătrați de spații verzi;
* 151 de locuri de parcare pentru autoturisme;
* două locuri pentru autocare.
Investiție de peste 164 de milioane de lei
Valoarea totală estimată a investiției este de 164,43 milioane de lei, inclusiv TVA. Termenul prevăzut pentru proiectarea și construirea stadionului este de 24 de luni.
Postări asociate
Prin această investiție, Brașovul va primi o infrastructură modernă, necesară atât sportului de performanță, cât și comunității. Noul Stadion al Tineretului poate readuce orașul pe harta marilor competiții și evenimente organizate în România.
